Crucea Roşie Română marchează Ziua Mondială de Prim Ajutor

Crucea Roşie Română marchează, astăzi, în toată ţara, Ziua Mondială de Prim Ajutor. Tema aleasă pentru această ediţie este „Prima reacţie la accidente rutiere”, în condiţiile în care aproximativ 1,25 de milioane de persoane îşi pierd viaţa, în fiecare an, în lume, în astfel de evenimente. În numeroase localităţi, vor fi organizate exerciţii de simulare a unor accidente sau situaţii ce pot provoca victime şi vor avea loc cursuri de prim ajutor. Crucea Roşie Română a pus la dispoziţia utilizatorilor de telefoane mobile şi o aplicaţie de prim ajutor, cu rol de creştere a capacităţii oamenilor de a interveni în situaţii de urgenţă, până la sosirea Salvării. Totodată, aplicaţia le oferă utilizatorilor posibilitatea de a suna direct la Ambulanţă, în caz de nevoie. Anul trecut, pe şoselele din România au fost înregistrate 1.951 de decese, cifră care ne menţine, de câţiva ani, pe un trist loc întâi în Uniunea Europeană, la numărul de morţi în accidente rutiere./ilixandru/lbadiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 septembrie