„Una dintre cele mai inteligente comedii de moravuri”, în premieră la TNB!

Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti anunţă în zilele de 14 şi 15 septembrie 2018, ora 19.30,  premiera spectacolului Două pe față, două pe dos (Loose Knit)  cu piesa americancei Theresa Rebeck, scriitoare şi scenaristă  jucată cu succes pe Broadway şi bine apreciată la Hollywood, cu realiri notabile în producţia serialelor de televiziune.

Pusă în scenă în cadrul Programului „Uși deschise pentru toți”, Două pe față, două pe dos este “una dintre cele mai inteligente comedii de moravuri”, după cum o numea New York Times.

O piesă în care abundă dialogurile spirituale, sarcastice și nespus de amuzante. Un spectacol cu partituri generoase pentru actrițele și actorii Naționalului bucureștean, în care îi veți reîntâlni pe Irina Cojar, Costina Cheyrouze, Lamia Beligan, Brânduşa Mircea, Raluca Petra, Tomi Cristin și Marius Bodochi, într-un proiect coordonat de Ion Caramitru.

Tricotatul nu este numai pentru doamnele vârstnice! În comedia Theresei Rebeck, cinci femei aflate la a doua tinerețe se întâlnesc săptămânal ca să tricoteze. Dar firul de lână al ghemului nu este principalul fir al poveștii. Aceasta pentru că fiecare dintre cele cinci femei trebuie să facă față provocărilor pe care le ridică viața sau… bărbații. Printre trădări și dezamăgiri, personajele ajung să cunoască puterea vindecătoare a umorului și iertării. Umorul piesei camuflează parțial un tablou dramatic în care relațiile dintre oameni se dezvoltă pe atât de greu pe cât de repede se deșiră, asemenea tricotajelor pe care le împletesc protagonistele piesei.

Theresa Rebeck este un dramaturg american foarte jucat, cunoscut şi în România cu ocazia unui schimb cultural româno-american derulat în cadrul programului ARTE, în 2010. În America i s-au jucat mai bine de 10 piese, din lista producțiilor teatrale nelipsind Omnium Gatherum (scrisă în colaborare cu  Alexandra Gersten-Vassilaros), piesa finalistă în concursul pentru decernarea premiului Pulitzer.

Sinteză: Mariana Drăgoi