Discurs sfidător al premierului ungar, Viktor Orban, în Parlamentul European

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a acuzat Parlamentul European de faptul că insultă ţara sa, într-un discurs sfidător în plenul legislativului de la Strasbourg. Orban s-a adresat europarlamentarilor în contextul în care aceştia au început dezbaterile privind posibilitatea de a impune sancţiuni Ungariei, pentru presupuse încălcări ale statului de drept şi ale valorilor UE. „Onoraţi membri, mă aflu aici în faţa voastră şi îmi apăr ţara, întrucât, pentru ungari, libertatea, democraţia, independenţa şi Europa sunt chestiuni de onoare. De aceea spun că raportul pe care îl aveţi în faţă jigneşte Ungaria şi onoarea naţiunii ungare”, a spus liderul ungar. Totodată, Viktor Orban a promis că Ungaria îşi va apăra graniţele împotriva imigraţiei ilegale. În schimburi de replici aprinse, opozanţii au criticat Ungaria, acuzând-o că atacă drepturile minorităţilor şi ale solicitanţilor de azil şi că restricţionează independenţa societăţii civile./mbrotacel/gpodea

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 11 septembrie)