Calendarul evenimentelor, 13 septembrie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Preşedinţie
* Președintele Klaus Iohannis primeşte vizita delegației Comisiei de la Veneția – ora 12:00, la Palatul Cotroceni. Vizita în România a delegaţiei Comisiei de la Veneţia se va desfăşura în zilele de 13 şi 14 septembrie, în cadrul pregătirii unui raport privind modificările recente la Codul Penal şi Codul de Procedură Penală adoptate de Parlamentul român

– Parlament
* Directorul SRI, Eduard Hellvig, va fi audiat la Comisia parlamentară pentru controlul activităţii SRI, printre temele care vor fi abordate numărându-se protocoalele semnate de Serviciu, bugetul instituţiei, evenimentele din 10 august şi pesta porcină africană – ora 11:00, la Palatul Parlamentului

– Guvern
* Premierul Viorica Dăncilă va conduce şedința Executivului – ora 12:00, la Palatul Victoria

– Uniunea Europeană
* Bucureşti şi Drăgoeşti, jud. Ialomiţa: Comisarul european Phil Hogan, responsabil pentru agricultură și dezvoltare rurală, se va afla, în perioada 13-14 septembrie, într-o vizită oficială la București (13 sep.) și Cluj-Napoca (14 sep.). Programul zilei:
● ora 8:45 – Întâlnire cu Viorica Dăncilă, prim-ministrul României – la Palatul Victoria, Piaţa Victoriei nr. 1, Sector 1
● ora 9:15 – Declarație de presă comună cu premierul Viorica Dăncilă – la Palatul Victoria, Holul de Onoare
● ora 9:45 – Întâlnire cu Petre Daea, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale – la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Bd. Carol I, nr. 2-4, Sector 3
● ora 10:15 – Ceremonia de semnare a acordurilor operationale dintre FEI și intermediarii financiari pentru implementarea instrumentului financiar de creditare cu partajarea riscului finanțat din PNDR – la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
● ora 10:30 – Conferință de presă comună cu ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Petre Daea – la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
● ora 11:00 – Întâlnire cu reprezentanți ai Comisiei pentru afaceri europene și ai Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală din cadrul Parlamentului României – la Parlamentul României, Str. Izvor nr. 2-4
● ora 14:30 – Întâlnire cu reprezentanți ai comunității fermierilor din România alături de premierul Viorica Dăncilă și ministrul agriculturii și dezvoltării rurale Petre DAEA – la Domeniul Manasia, Intrarea Conacului nr. 1A
● ora 15:45 – Vizită la ferma Agroserv Măriuţa – Drăgoeşti, judeţul Ialomiţa
* Petroşani, jud. Hunedoara: În cadrul vizitei în ţara noastră (12 – 18 sep.), comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, se va deplasa în municipiul Petroşani. Din program:
● ora 12:30 – Susţine principalul discurs în sesiunea de deschidere a conferinței la nivel înalt „Regiunile carbonifere din România în tranziția energetică” – în Aula Magna, Universitatea de Petrol și Gaze, Str. Universității nr. 20. La eveniment mai participă ministrul fondurilor europene – Rovana Plumb, ministrul finanțelor publice – Eugen Orlando Teodorovici și președintele consiliului concurenței – Bogdan Chirițoiu. Evenimentul este organizat de Confederația Sindicală Națională Meridian în parteneriat cu Comisia Consultativă pentru Mutații Industriale din Comitetul Economic și Social European, Universitatea din Petroșani, Comisia Europeană, Guvernul României, Televiziunea Română, România TV și Sindicatul Muntele
● ora 14:00 – Conferință de presă – la Universitatea de Petrol și Gaze

– Manifestări prilejuite de sărbătorirea „Zilei Pompierilor din România”, la împlinirea a 170 de ani (1848) de la Bătălia din Dealu Spirii:
* Bucureşti: Programul activităților organizate în contextul „Zilei Pompierilor din România”:
● între orele 9:00 – 20:00 – Subunităţile operative ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti – Ilfov îşi vor deschide porţile pentru cei care doresc să se familiarizeze cu specificul profesiei de salvator
● ora 9:15 – Depuneri de coroane şi jerbe de flori în onoarea ostaşilor pompieri căzuţi la datorie – la Monumentul „Eroilor Pompieri” din Calea 13 Septembrie (în faţa hotelului Marriott)
● ora 10:30 – Ceremonie militară, prezentarea drapelelor istorice și uniformelor militare de tradiție, acordarea de distincții familiilor eroilor pompieri căzuți la datorie, conferirea însemnelor onorifice „Pompierul de onoare al anului” şi „Salvatorul de onoare al anului” pentru obţinerea unor performanţe profesionale deosebite, servicii de excepţie şi acte de eroism în executarea misiunilor încredinţate, precum și defilarea efectivelor de pompieri şi prezentarea tehnicii de intervenție specifice – în Piața Constituției
● ora 20:30 – Retragerea cu torțe a pompierilor salvatori – în Centrul Vechi al Capitalei
* Jud. Bihor: Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana”al judeţului Bihor sărbătorește Ziua Pompierilor Români în cadrul „Zilei Porţilor deschise” organizată la sediul inspectoratului de pe Str. Avram Iancu nr. 9 , dar și la sediile tuturor subunităților din județ
* Carei: La împlinirea a 170 de ani de la Bătălia din Dealu Spirii – moment de care se leagă declararea Zilei Pompierilor din România – Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Someș” al județului Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Local și al Primăriei Municipiului Carei, organizează ample manifestări publice în centrul municipiului Carei. Din program:
● ora 13:30 – Are loc o paradă militară a cadrelor și tehnicii, pe acordurile Fanfarei Municipale Baia Mare, premieri și exerciții demonstrative – pe Bd. 25 Octombrie din Carei
* Călăraşi: Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” Călăraşi va desfăşura prin subunităţile sale mai multe exerciţii şi aplicaţii demonstrative, cu ocazia „Zilei Pompierilor din România”. Astfel, începând cu ora 10:00, la reşedinţa inspectoratului, din Str. București nr. 344, se vor desfăşura mai multe activităţi în prezenţa oficialităţilor locale şi a reprezentanţilor mass media. Vor fi avansaţi în grad pompierii militari care s-au evidenţiat în activitate, obţinând rezultate deosebite, vor fi premiaţi câştigătorii concursurilor sportive dedicate acestui eveniment, vor fi prezentate invitaţilor echipamentele şi cele mai noi autospeciale intrate în dotarea unităţii noastre, vor avea loc exerciţii demostrative (simulări de stingere a incendiilor, salvări persoane din diferite medii și salvări de la înălţime)
* Focşani: Cu prilejul „Zilei Pompierilor din România”, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea organizează mai multe acţiuni:
● orele 10:30-13:00 – „Ziua Porţilor Deschise” la sediul din Str. Dornişoarei nr. 10, cei interesaţi putând participa la prezentarea tehnicii specifice şi pot asista la exerciţiile demonstrative pregătite de salvatorii vrânceni
● ora 11:00 – Ceremonie militară la care sunt aşteptaţi să participe reprezentanţi ai autorităţilor şi instituţiilor publice locale, precum şi cadre militare în activitate şi în rezervă. De asemenea, pompierii militari vor prezenta exerciţii demonstrative specifice (de stingere a incendiilor, de acordare a primului ajutor calificat, de căutare-salvare etc.), expunând, totodată, autospecialele de intervenţie, echipamentele şi accesoriile din dotare
* Iaşi: Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mihail Grigore Sturdza” al judeţului Iaşi organizează o serie de manifestări dedicate aniversării a 170 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii şi a „Zilei Pompierilor din România”, după următorul program:
● orele 10:00 -13:00 – Ceremonial de depunere de coroane de flori la mormintele eroilor pompieri (Cimitirul Eternitatea Iaşi, Cimitirul Târgu Frumos şi Cimitirul din satul Sticlăria – comuna Scobinţi)
● orele 10:00 -18:00 – Vor fi organizate activități de informare a cetăţenilor și distribuire de materiale specifice campaniilor „R.I.S.C. ” „F.O.C.” și ”Nu tremur la cutremur”, pe esplanada Complexului Palas, în unităţile de învăţământ şi în zonele cu afluenţă mare de persoane (centre comerciale). De asemenea, persoanelor interesate în vederea participării la concursurile de admitere în instituţiile de învăţământ militar, li se vor prezenta oferta educaţională pe anul 2018
● orele 10:00 – 18:00 – Pe esplanada Complexului Palas – Zona Palatului Culturii, va avea loc o expoziție a autospecialelor și a tehnicii de intervenţie și vor fi efectuate exerciţii demonstrative cu privire la procedeele de descarcerare și acordare a primului ajutor în diferite situaţii
* Medgidia: De Ziua Pompierilor din România, pe platoul din fața Casei de Cultură a Sindicatelor „Lucian Grigorescu”, începând cu ora 11:00, Primăria Municipiului Medgidia, în colaborare cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea, Detașamentul de Pompieri Medgidia, organizează un punct de informare preventivă însoțit de prezentarea a două autospeciale pentru intervenții în caz de incendii
* Reghin: Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta „Horea” al judetului Mures organizează, cu sprjinul Primăriei municipiului Reghin, un eveniment cu ocazia împlinirii a 170 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii – ora 12:00, în Piața Centrală
* Târgu-Jiu: Începând cu ora 10:00, în Piața Prefecturii din municipiul Târgu-Jiu au loc activități prilejuite de Ziua Pompierilor din România: ceremonial militar însoțit de defilarea militarilor din cadrul ISU Gorj, expoziție a tehnicii de intervenție unde cei care doresc pot îmbrăca pentru câteva momente rolul salvatorului profesionist, expoziție de sculptură și pirogravură, expoziție de obiecte militare vechi şi expoziție de mașini de Rallycross, în organizarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj
* Timişoara: ISU Timiș organizează mai multe activităţi cu ocazia „Zilei Pompierilor din România 2018”. Din program:
● ora 12:00 – în fața Catedralei Mitropolitane din Timișoara se va desfășura un ceremonial militar și religios, urmat de defilarea forțelor și tehnicii de intervenție
● între orele 13:00 – 20:00 – în Piața Victoriei are loc expoziția statică cu tehnica de intervenție din cadrul ISU Timiș
* Jud. Vaslui: Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Podul Înalt” al judeţului Vaslui aniversează 170 de ani de la lupta eroică purtată la 13 septembrie 1848 de pompierii bucureşteni împotriva trupelor otomane venite să înfrângă mişcarea revoluţionară română prin organizarea unor ateliere de prezentare a tehnicii de intervenţie, puncte de informare preventivă, precum şi activităţi de „Porţi deschise”, la care sunt aşteptaţi toti cetăţenii din Vaslui, Bârlad, Huşi, Negreşti, Murgeni şi Ivăneşti în subunităţile de intervenţie şi punctele de lucru – ora 10:00

– Casa Regală
* În cadrul evenimentelor dedicate istoriei culturii românești, Primăria Municipiului București și Casa de cultură „Friedrich Schiller” organizează conferința-dezbatere „Dinastia de Hohenzollern în România 1866-1947 și relațiile istorice româno-germane” – ora 18:00, Str. Batiștei nr. 15. Evenimentul este dedicat Centenarului Unirii și realizat în parteneriat cu Centrul de Cercetare Carmen Sylva al Arhivei Princiare Wied Neuwied, Germania. Prezintă: Dr. Edda Binder-Iijima (Göttingen), dr. Silvia Irina Zimmermann (Mannheim) și dr. Anneli Ute Gabanyi (Berlin). Participă: Christiane Gertrud Cosmatu, subsecretar de stat in Departamentul pentru Relații Interetnice, Guvernul României, Dr. Klaus Fabritius, Președintele FDGR – Regiunea Extracarpatică. Coordonatoul proiectului: Aurora Fabritius

– Minorităţi
* Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS) lansează Programul „Dezvoltare locală și reducerea sărăciei, creșterea incluziunii romilor”, finanţat prin Granturile SEE şi Norvegiene 2014-2021 – ora 10:00, la Marshall Garden Hotel Bucureşti

– Administraţie
* Oradea: Conferinţă de presă susţinută de directorul Asociaţiei pentru Promovarea Turismului din Oradea şi Regiune, Mihai Jurca, şi viceprimarul municipiului Oradea, Florin Birta, privind prima ediţie a „Ora Jazz Festival” (14 sep.) – ora 10:00, la sala de şedinţe de la subsolul Primăriei

– Economic
* Euroexpo Fairs şi Romexpo organizează „Textile Technology Show”, expoziţie de tehnologie pentru industria textilă din Europa de Sud-Est – în Pavilionul Central al Romexpo (13 – 15 sep.). Din program:
● ora 11:00 – „Textile Trends Conference – Made to measure!”, cu participarea extraordinară a reprezentantului CARLIN Paris Edouard Keller, Head of International Sales, în organizarea Euroexpo Fairs – în sala Cupola, pavilion A
* Arad: Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad organizează cea de-a 29-a ediţie a Târgului internaţional de agricultură, industrie alimentară şi ambalaje AGROMALIM – la Expo Arad (13 – 16 sep.)
* Brăila: Festivalul Dulciurilor, târg cu produse apicole, la care sunt invitaţi apicultori din toată ţara, organizat în premieră la Brăila de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură şi Primăria Brăila – ora 10:00, la intersecţia Str. Mihai Eminescu cu Str. Mihail Sebastian (13 – 16 sep.)

– Social
* Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR), în parteneriat cu Asociația „Suport Mastrocitoză România”, organizează concertul umanitar pentru Mihai Ducman „Muzică și istorie pentru viață”, cu participarea artistului Adrian Naidin – ora 18:00, la sediul muzeului din Calea Victoriei nr. 12, sector 3

– Medicină, Sănătate
* Are loc a XV-a ediție a Conferinței Naționale a OAMGMAMR (Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România), cu tema „Îngrijirile de sănătate de la practică la cercetare” – ora 9:00, la Rin Grand Hotel, Sala București, etaj 1 (13 – 14 sep.)
* Conferinţă de iniţiere a primului parteneriat medici-pacienţi pentru lupta împotriva cancerului de cap şi gât, organizat de Societatea Română de Patologie Oncologică a Capului şi Gâtului (SRPOCG), în parteneriat cu Asociaţia Sănătate pentru Comunitate (SpC) – ora 11:00, la Camera Deputaţilor, sala de şedinţe a Comisiei de Sănătate şi Familie
* Congresul Societăţii Europene de Chirurgie Oculoplastică şi Reparatorie (ESOPRS), cu sprijinul Societăţii Române de Oftalmologie, la care sunt aşteptaţi speakeri şi participanţi din 64 de ţări – la Hotel Radisson Blu (13 – 15 sep.)
* Hunedoara: Colegiul Judeţean al Medicilor Hunedoara şi Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara organizează Zilele Medicale ale Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” – ora 9:00, la Sala de şedinţe a Spitalului Municipal Hunedoara (13 – 15 sep.)
* Iaşi: Conferința MEDIC.RO – ora 13:00, la Hotel Internațional (13 – 14 sep.)

– Academie
* Conferinţa cu tema „Ţara mea – 100 de ani”, la care vor participa membri marcanţi ai Academiei Române şi trei invitaţi din Europa Centrală – ora 10:00, în Amfiteatrul „Ion Heliade Rădulescu” al Bibliotecii Academiei Române. Vor lua cuvântul acad. Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, acad. Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte al Academiei Române, acad. Eugen Simion, preşedintele Secţiei de filologie şi literatură a Academiei Române, acad. Nicolae Breban, prof. univ. Mircea Martin, membru corespondent al Academiei Române, filologul ceh Jiri Felix, şeful secţiei de limba română la Universitatea Carolina din Praga, istoricul literar Martin C. Putna, profesor la aceeaşi universitate din Praga, şi scriitoarea şi jurnalista estoniană Imbi Paju. Întâlnirea va fi moderată de prof. Ioan Cristescu, directorul Muzeului Naţional al Literaturii Române. Din program:
● Evenimentul va fi urmat de vernisarea expoziţiei intitulate „Ţara mea, 100 de ani de independenţă”, organizată de Biblioteca Academiei Române în parteneriat cu Muzeul Naţional al Literaturii Române, care prezintă cele mai importante momente din istoria ţărilor europene ce sărbătoresc anul acesta Centenarul independenţei. Expoziţia este alcătuită din 11 panouri informative şi o bogată colecţie de carte dedicată multiplelor aspecte ale epocii marcate de Primul Război Mondial şi constituirea statelor-naţiuni în Europa Centrală şi de Est

– Învăţământ, Cercetare
* Congresul Internaţional „Curiozitate şi Cenzură în Epoca Modernă”, organizat cu ocazia lansării Grupului de cercetare Central and Eastern European Seminar of the Spanish Golden Age (CEESSGA), creat sub egida Universității din București și a Academiei Române – la Universitatea din Bucureşti (13 – 15 sep.). Invitaţi: Prof. Dr. Maria Jose Vega Ramos de la Universitatea Autonomă din Barcelona, Director al Grupului de Cercetare Seminarul de Poetică Europeană a Renaşterii, Prof. Dr. Antonio Sanchez Jimenez de la Universitatea din Neuchâtel şi Prof. Dr. Jasna Stojanovic de la Universitatea din Belgrad

– Arheologie
* Simpozionul „Cercetări Arheologice şi Numismatice”, ediţia a IV-a, manifestare ştiinţifică organizată de Muzeul Municipiului Bucureşti, în parteneriat cu Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române şi cu Muzeul Civilizaţiei Gumelniţa din Olteniţa – ora 8:30, la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, Str. H. Coandă, nr. 11, sector 1, Bucureşti (secţiunea arheologie) şi la Muzeul George Severeanu, Str. H. Coandă, nr. 26, sector 1, Bucureşti (secţiunea numismatică) (13 – 15 sep.)

– Mass-media, Publicitate
* Şedinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului – ora 10:00

– Cultură
* Vernisajul expoziției de mozaic ,,Alegorie”, semnată de Raluca-Ioana Enăchescu şi un moment muzical instrumental, eveniment organizat de Primăria Capitalei prin ARCUB – ora 15:00, la Hanul Gabroveni, Sala Arcelor, Str. Lipscani nr. 84 – 90, sector 3, parter (13 – 25 sep.). Prezintă criticul de artă dr. Marius Tița. Invitat special: artist plastic drd. Elena Borundel
* În perioada 13 septembrie – 15 octombrie, Muzeul Municipiului Bucureşti este gazda expoziţiei de fotografie „Trecut-au anii…”, o expoziţie cu 30 de fotografii realizate de Asociaţia Bucureştiul Meu Drag, grupate sub genericul „Bucureștiul ’90 – Bucureștiul 2018”. Vernisajul expoziţiei va avea loc astăzi, de la ora 18:30, în curtea Palatului Suțu – Muzeul Municipiului Bucureşti, avându-l ca invitat de onoare pe Adrian Majuru, directorul MMB
* Are loc lectura autorilor Arthur Cojocaru (Rep. Moldova), Emanuela Iurkin (Rep. Moldova) și Max Oravin (Austria), eveniment desfășurat în cadrul Festivalului Capitalelor Națiunilor Centenare (10 – 17 sep.), festival care aduce în București spectacole de teatru, lecturi publice de poezie și spectacole-recital, conferințe academice, expoziții de artă plastică și documentare, filme și spectacole de jazz din 10 țări – ora 19:00, la Tramvaiul 26, Str. Cercului nr. 6. Moderatori: Cătălina Matei și Andra Rotaru
* Galateea Contemporary Art organizează vernisajul expoziției „Metaforme – eșantioane ale unor concepte plastice” a ceramistei Judit Crăciun din Baia Mare – ora 19:00, Calea Victoriei nr. 132. Curatori: Mónika Pădureț și Cosmin Năsui. Expoziția poate fi vizitată în perioada 13 septembrie – 10 octombrie. Printre partenerii media: Radio România Cultural
* Muzeul Municipiului București prezintă spectacolul „Nocturnă boemă”, cu: actrița Irina Movilă și Constantin Urziceanu (clarinet) – ora 19:00, la Muzeul Theodor Aman
* Cea de-a III-a ediţie „Artist in Residence” va avea loc, la ARCUB, în perioada septembrie 2018 – iunie 2019, tema aleasă fiind „Jazzul – O istorie vie”, concertul de debut, un omagiu adus celebrului Johnny Răducanu, având loc astăzi, de la ora 20:00, la Sala Mare. Concertul „I Remember Johnny” poartă titlul piesei compuse de Cristian Soleanu, care în 2018 a fost premiată la secţiunea Jazz a UCMR
* În perioada 13-16 septembrie, are loc a III-a ediție „DokStation Music – Documentary Film Festival”, singurul festival de documentare muzicale din București. Festivalul va aduce în fața publicului din mai multe cartiere ale Capitalei proiecții, concerte, evenimente și ateliere pentru copii și tineri, atât în clădiri cu istorie și tradiție, cât și în spații neconvenționale. Evenimentele din cadrul DokStation 2018 vor fi găzduite de Centrul Cultural „Mihai Eminescu”, Parcul Drumul Taberei, Control Club, Spaţiul M60, DESCHIS Gastrobar şi Plaza România. Anul acesta, la lista spațiilor DokStation se adaugă Barul & Teatrul Apollo111, aflat în Palatul Universul
* Holograf va susține un concert la Berăria H, începând cu ora 22:15. Evenimentul marchează 4 ani de Berăria H
* Alba Iulia: Sub genericul „Citeşte şi dă mai departe!”, Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba prezintă o nouă colecţie de carte care va aproviziona „Biblioteca Urbană”, proiect de donare a peste 300 de cărţi, derulat cu sprijinul municipalităţii. Astfel, în intervalul orar 8:30 – 10:00, toate cele 10 căsuţe pentru cărţi din municipiul Alba Iulia vor fi umplute cu volume de literatură pentru copii şi adulţi provenite din donaţii de la membrii comunităţii albaiuliene
* Sfântu Gheorghe: Cea de-a VI-a ediţie a Festivalului de Arte Contemporane „pulzArt”, care se va desfăşura în perioada 13-16 septembrie, va oferi publicului posibilitatea de a participa la mai multe ateliere creative – de animaţie, desenare cu henna, jocuri de lumini şi origami
* Sibiu: Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gong” Sibiu prezintă, de la ora 18:00, premiera spectacolului „Der Fleck/ Pata” în regia Letei Popescu
* Suceava: Clubul Rotary Suceava-Bucovina organizează a VII-a ediţie a evenimentului cultural „Simfonii de Toamnă” – ora 19:00, pe Esplanada Casei de Cultură a Sucevei. Anul acesta, sucevenii vor petrece o seară în compania artiştilor de la Opera Naţională Româna Iaşi, artişti care vor interpreta arii celebre de muzică clasică
* Bruxelles: Artiștii români, Alexandru Ciubotariu și Mircea Pop, invitați ai Institutului Cultural Român Bruxelles la Festivalul de bandă desenată care va avea loc în Parcul regal din Bruxelles, în perioada 14 – 16 septembrie, vor susține, în premieră, ateliere de bandă desenată pentru copiii români din cadrul Departamentului de limba română al Școlii Europene nr. 4

– Sport
* Federaţia Română de Baschet organizează o conferinţă de presă înaintea Campionatului European de Baschet 3×3 – ora 15:00, la Circul Metropolitan Bucureşti
* Echipa masculină de handbal a Clubului Sportiv al Armatei „Steaua” București va juca cel de-al treilea meci în cea mai importantă competiție din sud-estul Europei, SEHA League împotriva celor de la Vojvodina Novi Sad (Serbia) – ora 18:15, la Sala Polivalentă „Ioan Kunst-Ghermănescu”
* Braşov: Are loc primul tur preliminar al Ligii Campionilor la polo pe apă (13-16 sep.). Din program:
● ora 17:00 – Enka Sport Istanbul – Pays D’Aix Natation
● ora 18:30 – BPM Sport Management – WP Club Tbilisi
● ora 20:00 – Corona Sportul Studenţesc – Dinamo Lvov
* Galaţi: Conferinţă de presă pe tema organizării pe patinoarul Galaţi a Centurii de Aur ”Nicolae Linca” la box, ediţia 2018 – ora 11:00, la sediul Primăriei Galaţi
● Participă primarul Municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, preşedintele Federaţiei Române de Box, Vasile Cîtea, fostele mari glorii ale boxului românesc Alec Năstac (vicepreşedinte FR Box) şi Dorel Simion (secretar federal)
* Râmnicu Vâlcea: Are loc un meci din etapa a doua a Ligii Naţionale de handbal feminin: SCM Râmnicu Vâlcea – SCM Craiova – ora 17:30, la Sala Traian
* Bulgaria: Sportivi români participă la Campionatele Europene de judo pentru juniori de la Sofia (13-16 sep.)

– Diverse
* A II-a ediţie a Festivalului „Jardin Urbain”, eveniment gastronomic și boutique-festival de muzică electronică, se va desfășura în perioada 13-16 septembrie, la ParkLake – Str. Liviu Rebreanu nr. 4
* Galaţi: Are loc prima ediţie locală a Street FOOD Festival, Grădina Publică fiind gazdă pentru peste 50 de bucătării mobile și peste 100 de rețete inedite preparate de chefi renumiţi, iar gălățenii putând savura preparate din toată lumea şi asculta concerte live și vor putea urmări filme în aer liber (13 – 16 sep.)

– S-a întâmplat într-o zi de 13 septembrie
* Acum 434 de ani (1584), în Spania se finalizau lucrările mănăstirii El Escorial, cea mai mare construcție a Renașterii mondiale. A fost realizată din ordinul regelui Felipe al II-lea și proiectată de arhitectul-șef Juan Bautista de Toledo şi de discipolul său Juan de Herrera. Este situată la poalele muntelui Abantos și a fost construită ca să comemoreze victoria spaniolilor în bătălia de la San Quentin din 10 august 1557, asupra trupelor lui Henric al II-lea, regele Franței. Construcția mănăstirii a început în 1563. În interior cuprinde Palatul lui Filip al II-lea, Palatul Borbonilor, Bazilica, Conventul, Muzeul, Biblioteca regală, Colegiul, Seminarul, Spitalul muncitorilor și Botica
* Cu 294 de ani în urmă (1724) a avut loc sfinţirea Mănăstirii Văcăreşti, ctitorie a domnitorului Nicolae Mavrocordat, situată în partea sudică a Bucureştilor, important ansamblu arhitectonic în stil brâncovenesc, unul dintre cele mai valoroase monumente ale patrimoniului istoric şi artistic românesc. Mănăstirea a fost demolată în decembrie 1986, în timpul regimului comunist (13/24)
* Acum 102 ani (1916), între 13/26 şi 15/28 septembrie, în timpul Primului Război Mondial, a avut loc Bătălia de la Sibiu, prima mare bătălie de pe frontul de nord; ca urmare a puternicei ofensive germano-austro-ungare, trupele române s-au retras. La data de 4/17 august 1916 se semna, la Bucureşti, Tratatul de alianţă între România, de o parte, şi Rusia, Franţa, Marea Britanie şi Italia, pe de altă parte, pentru intrarea ţării noastre în război de partea Antantei (în prima conflagraţie mondială). La 14/27 august 1916 România va declara război Austro-Ungariei, dată ce va marca începutul războiului de eliberare şi întregire naţională (1916-1919)
* Acum 93 de ani (1925), a avut loc apariţia primei reviste româneşti de radioamatorism, „RADIO ROMÂN”, avându-i ca redactori pe Ion Dragu şi Aurel Clococeanu. Sediul era situat în Str. Sarindar nr. 4. Începând cu nr. 10 (15 noiembrie 1925) redactor al acestei publicaţii a fost numit ing. Nicolae Lupaş. Revista apărea „pentru a oferi tuturor pe care îi interesează îndeaproape într-un chip sau altul, aplicarea utilă şi plăcută a celei mai mari descoperiri a veacului, o tribună liberă destinată dezbaterii şi clarificării cu obiectivitate şi cu cumpănire a chestiunilor pe care le ridică zilnic acţiunea de continuă perfecţionare şi răspândire a radiofoniei, pentru a informa cât mai complet, mai lămurit şi mai sigur asupra tot ce se leagă de T.F.F. (telegrafie fără fir) …”. În cele 47 de numere apărute (până în aprilie 1928), s-au publicat numeroase articole tehnice şi de propagandă pentru sprijinirea amatorilor de emisie
* Cu 89 de ani în urmă (1929), la Societatea de Difuziune Radiotelefonică din România, avea loc prima transmisie în direct de la Teatrul Naţional din Bucureşti cu piesa „Rodia de aur”, de Adrian Maniu şi Al. O. Teodoreanu
* Acum 78 de ani (1940) trupele de ocupaţie horthyste au masacrat, în comuna Ip, din judeţul Sălaj, 157 de români (inclusiv copii, femei şi bătrâni). Cu câteva zile în urmă, la 9 septembrie, aceleaşi trupe horthyste uciseseră, în comuna Treznea, tot din Sălaj, 263 de români (copii, femei şi bărbaţi, tineri şi bătrâni) (13/14)
* Cu 27 de ani în urmă (1991) România a stabilit relaţii diplomatice cu Estonia, Letonia şi Lituania:
• Relaţiile diplomatice dintre România şi Republica Estonia au fost stabilite în anul 1924 prin acreditarea ministrului României, Alexandru Florescu, la Varşovia şi la Tallinn şi întrerupte în 1940. Au fost restabilite la 13 septembrie 1991, când România a recunoscut noul stat suveran
• La 2 iunie 1922 s-a înfiinţat Legaţia Republicii Letonia în România, cu sediul la Varşovia. Din 1924, Letonia a înfiinţat un număr de consulate onorifice în România, alături de cel din capitală funcţionând ulterior şi oficiile consulare de la Galaţi şi Constanţa. Legaţia României în Letonia a fost înfiinţată în mai 1929. La 21 martie 1924, prin decret regal, Alexandru Florescu era numit, cu începere din 1 aprilie 1924, trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar al României pe lângă guvernul leton. La 26 august 1991, România a recunoscut oficial noul stat independent Republica Letonia, iar la 13 septembrie 1991 s-au restabilit relaţiile diplomatice dintre cele două ţări
• La 21 august 1924, a fost înfiinţată Legaţia Lituaniei în România, al cărei sediu era stabilit la Praga. La 26 august 1991, România a recunoscut oficial redobândirea independenţei de stat a Republicii Lituania, iar la 13 septembrie 1991, au fost reluate relaţiile diplomatice dintre România şi Republica Lituania
* La Washington, se semna acum 25 de ani (1993), Acordul asupra autonomiei zonei Gaza şi Ierihon. Acordul, intitulat „Declaraţie de principiu cu privire la aranjamentele interimare de autonomie”, a fost semnat de primul ministru al Israelului, Yitzhak Rabin, şi de preşedintele Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei (OEP), Yasser Arafat; garanţi ai Acordului: SUA şi Rusia
* Cu 7 ani în urmă (2011), tot la Washington, a fost semnat Acordul dintre România şi Statele Unite ale Americii privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al Statelor Unite în România (la Deveselu, jud. Olt) a fost semnat, la această dată, de către ministrul român de externe Teodor Baconschi şi secretarul de stat american Hillary Clinton, în contextul vizitei preşedintelui Traian Băsescu la Washington şi a intrat în vigoare la 23 decembrie 2011. România a acceptat la 4 februarie 2010 propunerea preşedintelui SUA, Barack Obama, de a participa la etapa a doua a dezvoltării de către Washington a abordării adaptive a apărării antirachetă în Europa. Implicarea României în proiect presupune găzduirea la baza militară de la Deveselu, jud. Olt, de interceptori tereştri, adică rachete de interceptare SM-3 (Standard Missile 3) tip Block 1B, care vor deveni operaţionali la orizontul lui 2015. Textul acordului a fost convenit la a VII-a rundă de negocieri de la Bucureşti, la data de 4 mai 2011, a fost parafat de şefii delegaţiilor de negociere la Washington, la 6 iunie 2011. Tot la 13 septembrie 2011, la Washington, a fost adoptată Declaraţia Comună privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI între România şi Statele Unite ale Americii. La 18 decembrie 2015, în contextul Parteneriatului Strategic, România şi Statele Unite au anunţat că, principalele componente militare ale facilităţii de apărare antirachetă Aegis Ashore din România, element cheie al Etapei a II-a a Abordării Europene Adaptive în Etape (EPAA), au fost finalizate şi transferate comandantului operaţional în vederea integrării viitoare în arhitectura sistemului de apărare antirachetă al NATO. În 12 mai 2016, la Deveselu, judeţul Olt, a avut loc ceremonia oficială dedicată operaţionalizării (punerii în funcţiune) a scutului american antirachetă, în prezenţa secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg şi adjunctului secretarului american al apărării, Robert Work, premierului Dacian Cioloş, comandantului forţelor navale americane în Europa, Amiral Mark Ferguson

Aniversări – Comemorări

– Înainte-prăznuirea Înălţării Sfintei Cruci; Târnosirea Bisericii Învierii din Ierusalim; Sf. Cuvios Ioan de la Prislop; Sf. Mc. din Dobrogea: Macrobie, Gordian, Ilie, Zotic, Lucian şi Valerian (Calendarul Creştin-Ortodox 2018)

– Sf. Ioan Gură de Aur, episcop învăţător al Bisericii (Calendarul Romano-Catolic 2018)

– „Ziua Pompierilor”; marcată, începând cu anul 1953, în amintirea bătăliei din Dealul Spirii, din 13.IX.1848 (- 170 de ani), unul dintre cele mai semnificative momente din tradiţiile de luptă ale armei pompierilor; atunci, pompierii de sub comanda locotenentului Pavel Zăgănescu au opus rezistenţă trupelor otomane, comandate de Fuad Paşa, care au intrat în Bucureşti pentru a înăbuşi mişcarea revoluţionară („baia de sânge” de la Bucureşti); a avut loc restaurarea vechiului regim, regulamentar, printr-o drastică proclamaţie a lui Fuad Paşa

– 1904: S-a născut Elvira Bogdan (pseudonimul Mariei Moldoveanu), prozatoare şi publicistă (a semnat multă vreme cu pseudonimul Alice Basarab); are un loc bine definit în proza română pentru copii şi tineret (m. 1987)

– 1908, 13/26: S-a născut Edgar Papu, eseist, critic literar, istoric al artelor şi culturii, comparatist, profesor şi traducător; membru post-mortem al Academiei Române din 2006 (m. 1993) – 110 ani

– 1916: S-a născut Eugen Schileru, critic de artă, eseist, traducător şi profesor (m. 1968)

– 1922: S-a născut Sergiu Al-George, orientalist, eseist şi traducător; membru fondator (1956) al Asociaţiei de Studii Orientale din România; de profesie medic, a făcut cercetări în domeniul imunologiei; acuzat de „uneltire împotriva ordinii sociale” pentru lectura şi difuzarea unor texte de Mircea Eliade, Constantin Noica şi Emil Cioran, este închis între anii 1958 şi 1964, împreună cu un grup de remarcabili intelectuali (C. Noica, Al. Paleologu, N. Steinhardt, Al. Zub ş.a.) (m. 1981)

– 1943: S-a născut Mircea Ciumara, fost ministru al finanţelor, industriei şi comerţului în guvernarea Convenţiei Democrate Române (CDR); a fost membru al Camerei Deputaţilor pentru două mandate, între 1992 şi 2000; a fost, de asemenea, între decembrie 1999 şi decembrie 2000, ministru de stat, preşedintele Consiliului de Coordonare Economică şi Financiară şi ministru pentru relaţiile cu Parlamentul (m. 2012) – 75 de ani

– 1948: S-a născut pictorul Emil Ciocoiu; stabilit în Germania din 1980 – 70 de ani

– 1956: S-a născut Ilie Balaci, fost fotbalist internaţional şi actual antrenor

– 1970: A murit Sanda Movilă (pseudonim al Mariei Ionescu), poetă, prozatoare şi traducătoare; soţia scriitorului Felix Aderca (n. 1900)

– 1976: A murit George Buznea, poet şi traducător, considerat tălmăcitorul major al operei lui Dante Alighieri în limba română (n. 1903)

– 1979: A murit violoncelistul Ion Fotino (n. 1908)

– 1985: A murit Gheorghe Halmoş, pianist şi pedagog (n. 1915)

– 2010: A murit compozitorul de muzică uşoară Anton Şuteu (n. 1947)

– 2016: A murit actriţa Rodica Sanda Ţuţuianu; a jucat pe scena Teatrului Nottara 30 de ani, în numeroase piese de teatru radiofonic şi teatru TV, iar timp de peste 20 de ani a prezentat emisiunea matinală de duminică „Radio Magazinul Femeilor” (n. 1935)

EVENIMENTE EXTERNE

– Riga, Letonia: Președinții Austriei, Bulgariei, Greciei, Croației, Estoniei, Italiei, Letoniei, Maltei, Poloniei, Portugaliei, Sloveniei, Finlandei, Ungariei și Germaniei, membri ai UE, se vor întâlni în Letonia în cadrul celei de-a 14-a întâlniri a Grupului Arraiolos, unde vor discuta despre viitorul Europei și provocările viitoare de securitate. Evenimentul coincide cu Anul Centenarului Letoniei (13 – 14 sep.)

– Viena: Austria va găzdui o conferinţă privind migraţia şi securitatea la care participă miniştrii de interne din cadrul UE (13 – 14 sep.)

– Paris: Preşedintele francez, Emmanuel Macron, prezintă, la Muzeul Omului, planul pentru combaterea sărăciei

– Moscova, Rusia: Vizita ministrului indian al afacerilor externe, Sushma Swaraj (13 – 14 sep.)

– Beijing: Vizita ministrului francez de externe, Jean-Yves Le Drian, în cadrul căreia se va întâlni cu omologul său chinez, Wang Yi (13 – 14 sep.)

– Beijing: Ministrul chilian de externe, Roberto Ampuero, va efectua o vizită oficială în China (13 – 15 sep.)

– Beijing, China: Ministrul maltez de externe, Carmelo Abela, va avea o întrevedere cu omologul său chinez, Wang Yi

– Geneva, Elveţia: Consiliul pentru Drepturile Omului dezbate chestiunea genocidului, în prezenţa noului comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Michelle Bachelet

– Cleveland, SUA: Fostul preşedinte american, Barack Obama, va participa la o reuniune publică în statul Ohio, în vederea susţinerii candidatului democrat la postul de guvernator al acestui stat, Richard Cordray

– New York: Dezbatere a candidaţilor democraţi Andrew Cuomo şi Cynthia Nixon pentru funcţia de guvernator al statului New York

– Manila, Filipine: Manageri economici din Filipine, reprezentanți ai transporturilor și oameni de afaceri participă la Forumul Arangkada 2018 privind proiectele de infrastructură

– Turcia: Începe Raliul Turciei, etapă din Campionatul Mondial de Raliuri – WRC (13-16 sep.)

Aniversări – Comemorări

– 1321, 13/14: A murit poetul, filosoful şi omul politic italian Dante Alighieri; autor al „Divinei Comedii”, capodoperă a literaturii universale (n. 1265)

– 1583: Conform unor surse, la această dată s-a născut Girolamo Frescobaldi, organist, pedagog şi compozitor italian, supranumit „Bach italian” pentru cunoştinţele sale în arta contrapunctului (m. 1643) – 435 de ani

– 1592: A murit Michel de Montaigne, scriitor şi gânditor umanist francez (n. 1533)

– 1813: S-a născut József Eötvös, scriitor şi om politic ungar (m. 1871) – 205 ani

– 1819: S-a născut pianista şi compozitoarea germană Clara Schumann (m. 1896)

– 1838: S-a născut arheologul austriac Otto Friedrich August Benndorf, membru de onoare străin al Academiei Române; a acordat o atenţie specială monumentului de la Adamclisi şi a publicat, împreună cu istoricul român Gr. Tocilescu lucrarea „ Monumentul de la Adamclisi. Tropeum Traiani” (m. 1907) – 180 de ani

– 1844: S-a născut lingvistul francez Auguste Émile Picot; între anii 1866 şi 1869 a fost secretar al domnitorului Carol I; bun cunoscător al României, a popularizat peste hotare folclorul românesc, prin publicarea, în 1889, a unei culegeri de folclor al românilor din Timoc; membru de onoare străin al Academiei Române din 1879 (m. 1918)

– 1894: A murit Emmanuel Chabrier, pianist şi compozitor francez (n. 1841)

– 1894: S-a născut J.[ohn] B.[oynton] Priestley, romancier, dramaturg şi eseist britanic (m. 1984)

– 1900: S-a născut poetul bulgar Asen Kaloianov (m. 1974)

– 1924: S-a născut Maurice Jarre, compozitor şi dirijor francez; a compus muzică de film; câştigătorul a trei premii Oscar; tatăl muzicianului Jean-Michel Jarre (m. 2009)

– 1929: S-a născut basul bulgar Nikolai Ghiaurov (m. 2004)

– 1938: S-a născut scriitorul, dramaturgul, scenaristul și eseistul polonez Janusz Glowacki; colaborator al regizorului Andrzej Wajda (m. 2017) – 80 de ani

– 1944: S-a născut actriţa britanică de film Jacqueline Bisset

– 1996: A murit Tupac Shakur, interpret american de muzică rapp; este cunoscut în Guinness Book of World Records ca fiind rapper-ul cu cele mai multe vânzări de albume din lume, peste 75 de milioane, 50 de milioane doar în America; mulţi îl consideră ca fiind cel mai mare rapper al tuturor timpurilor (n. 1971)

– 2011: A murit artistul britanic Richard Hamilton, unul dintre fondatorii curentului pop-art (n. 1922)

– 2015: A murit politologul, istoricul şi profesorul franco-american Stanley Hoffmann; a influenţat profund cercetările în domeniul relaţiilor transatlantice (n. 1928)

– 2017: A murit Grant Hart, muzician american, solist, toboșar și compozitor al trupei de rock ”Husker Du” (n. 1961) – 1 an

– 2017: A murit actorul, cântărețul, producătorul și scenaristul american Frank Vincent; colaborator al regizorului Martin Scorsese (n. 1937) – 1 an

* * * * *