Raportul Sargentini continuă să facă valuri în partidul Popular European, dar şi în Ungaria

Ca efect al adoptării Raportului Sargentini  relaţiile politice dintre Partidul Popular European (PPE) şi partidul de guvernământ maghiar, Fidesz au devenit tensionate, dar şi în Ungaria, unde parlamentul – după toate probabilităţile – va adopta mâine o hotărâre prin care va condamna Raportul Sargentini. Opoziţia maghiară a ieşit în stradă, cerând demisia guvernului şi se pregăteşte de o manifestaţie cu caracter permanent până la demisia guvernului condus de Orbán Viktor .

Ediţia de duminică a influentului cotidian Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ) care apare sub numele de Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung (FAS), publică sub titlul „Orbán trebuie să plece” un comentariu referitor situaţia politică din interiorul PPE după adoptarea Raportului Sargentini – citat de agenţia de ştiri maghiară MTI. Merită menţionat faptul că FAZ este un ziar de orientare conservatoare, foarte apropiat de cabinetul condus de Angela Merkel. Cancelarul şi membrii marcanţi ai coaliţiei CDU-CSU acordă în mod regulat interviuri acestei publicaţii, motiv pentru care mesajele ziarului pot fi calificate ca fiind în consonanţă cu opiniile majoritare din interiorul partidelor de guvernământ.

Comentariul citat afirmă că Parlamentul European (EP) „s-ar fi compromis nespus”, dacă nu ar fi votat documentul privind situaţia statului de drept din Ungaria, aşa numitul Raport Sargentini. Ziarul scrie că premierul Orbán Viktor „hărţuieşte societatea civilă, subminează o universitate deschisă către lume, dar incomodă pentru el” şi „desconsideră deciziile valabile adoptate privitoare la împărţirea sarcinilor comune privind migraţia”. „După decizia adoptată cu două treimi de EP, acum a venit rândul ţărilor membre” – scrie ziarul, subliniind că timpul este scurt, pentru că în luna mai a anului 2019 vor avea loc alegeri europarlamentare şi „este important că familiile politice pro-europene să aibă o atitudine unită împotriva naţionaliştilor”. Una dintre aceste familii politice este EPP în care activează Uniunea Creştin Democrată (CDU) din Germania şi Fidesz. Dacă lucrurile vor rămâne aşa, atunci forţele pro-europene în campania electorală „trebuie să vâslească împreună cu euroscepticii” ceea ce nu va duce la un bun sfârşit, de aceea „Fidesz trebuie să plece din EPP” – scrie FAS, adăugând că dacă partidul de guvernământ maghiar nu vrea să plece de bună voie, atunci trebuie exclus. Potrivit publicaţiei, EPP nu ar putea să lupte unit împreună cu Orbán pentru o Europă puternică, însă fără Orbán este capabilă de asta. Atragerea „naţionaliştilor” în această luptă este fără speranţă, de aceea este mai bine dacă EPP se luptă cu aceștia şi îi învinge în alegeri.

Despre această problemă a vorbit şi Manfred Weber, liderul grupului parlamentar al EPP din EP, cel care şi-a anunţat candidatura pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene după alegerile care vor avea loc în luna mai, anul viitor. Politicianul – membru al Uniunii Creştin Sociale (CSU) care beneficiază de sprijinul Angelei Merkel pentru această funcţie, i-a criticat pe liderii europeni pentru că, deşi îi condamnă pe Orbán, nu discută argumentele între ei. Manfred Weber – într-un interviu acordat publicaţiei Financial Times – a declarat că, după ce deputaţii din Parlamentul European şi-au făcut datoria, acum este rândul liderilor europeni să ia poziţie vizavi de politica internă a lui Orbán Viktor. Weber a afirmat că a votat Raportul Sargentini pentru că „Statul de drept din Ungaria este ameninţat în mod sistematic, iar în ceea ce priveşte valorile de bază ale uniunii, nu avem voie să facem compromisuri.” El a spus că în vreme ce în Parlamentul European s-a discutat timp de două ore despre situaţia din Ungaria, în Consiliul European nu a existat nici o discuţie în acest sens. Weber a criticat că preşedintele Franţei Emmanuel Macron condamnă în public pe Orbán, însă nu discută cu el argumentele pentru care face acest lucru.

Declaraţia lui Manfred Weber apare cu doar câteva zile înainte ca la Salzburg să aibă loc următoarea şedinţă a Consiliului European, ocazie cu care se va discuta despre declanşarea procedurii prevăzute de art. 7 din tratatul Uniunii Europene împotriva Ungariei. Mai mulţi analişti – citaţi de portalul maghiar hvg.hu – sunt de părere însă că din cauza opoziţiei unor state ca Polonia, Italia şi Cehia nu se va realiza majoritatea de 4/5 care este necesară pentru continuarea procedurii.

De parcă toate acestea nu ar fi de ajuns, premierul britanic Theresa May a cerut deputaţilor partidului său să se delimiteze de Orbán Viktor după adoptarea Raportului Sargentini – scrie portalul britanic BuzzFeed, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul

Ecouri în Ungaria

Majoritatea parlamentară Fidesz-Partidul Popular Creştin Democrat (KDNP) a iniţiat un proiect de hotărâre prin care condamnă concluziile Raportului Sargentini şi consideră că este vorba despre un atac politic împotriva Ungariei, coordonat de miliardarul american de origine maghiară, George Soros. Media publică şi cea apropiată guvernului publică aproape în flux continuu articole care conţin aceste teze sau altele, cum ar fi că Raportul Sargentini este o consecință a atitudinii consecvente a Ungariei de a apăra Europa creştină de imigranţi.

În aceste condiţii şi opoziţia maghiară s-a radicalizat. Ieri seară câteva mii de persoane au demonstrat la Budapesta. Oamenii au salutat adoptarea Raportului Sargentini şi au solicitat demisia guvernului. Liderul partidului Coaliţia Democratică, fostul prim-ministru, Gyurcsány Ferenc a anunţat că mâine – când se aşteaptă adoptarea hotărârii parlamentului sus-menţionat – „vom ieşi în stradă şi nu mai plecăm de acolo”. Acesta a afirmat că împotriva unui regim dictatorial se poate lupta eficient doar cu mijloace și mai radicale, aşa cum s-a întâmplat în Ucraina sau în Serbia.

Székely Ervin

RADOR – 17 septembrie