Șase nave militare fluviale la Exercițiul Danube Protector

Șase nave militare fluviale vor pleca, în perioada 21-27 septembrie, din porturile Brăila și Tulcea, în aval și amonte pe fluviu, pentru a pune în aplicare obiectivele Exercițiului Danube Protector 18.8.
Monitorul „Lascăr Catargiu” și vedeta blindată „Rahova” vor naviga în amonte de Brăila, în perioada 21-23 septembrie, și vor ajunge până la Călărași, unde vor onora invitația autorităților publice locale de a participa la zilele Municipiului Călărași. Navale vor fi acostate sâmbătă, 22 septembrie, în zona Chiciu, iar populația civilă va avea  ocazia să le viziteze, începând cu ora 09.00, și să interacționeze cu marinarii militari. Vedetele fluviale 147, 154, 157 și 159 vor desfășura, în perioada 24-27 septembrie, activități de instruire, în aval de Brăila, în zona Galați și pe brațul Sfântu Gheorghe. În anul 2018, navele militare fluviale ale Forțelor Navale Române au executat numeroase marșuri de instrucție pe fluviul Dunărea și au acostat în porturile Calafat, Cernavodă, Drobeta-Turnu Severin, Galaţi, Moldova Veche, Olteniţa, Sfântu Gheorghe, Tulcea și Turnu Măgurele, prilej cu care publicul din porturile dunărene a avut ocazia să le viziteze și să se bucure de spiritul de camaraderie prezent la bordul navelor.
Flotila Fluvială „Mihail Kogălniceanu” are în dotare trei monitoare fluviale construite, în perioada 1993-1996, la Șantierul Naval Drobeta-Turnu Severin. Acestea sunt nave cu o putere mare de nimicire a inamicului, la bord fiind instalate 96 de guri de foc, cu calibre  cuprinse între 12,5 și 122 mm. De asemenea, în serviciul comandamentului flotilei de Dunăre mai sunt cinci vedete blindate, construite în perioada 1987-1990, la Șantierul Naval din Mangalia, precum și opt vedete fluviale, construite la Șantierul Naval din Drobeta-Turnu Severin./mdragoi