Banca de Gene a României va fi construită la Buzău

Judeţul Buzău va avea un centru în care să se stocheze toate soiurile de legume, plante medicinale şi aromatice atât din ţară cât şi din străinătate, potrivit autorităţilor locale şi naţionale, impedimentul înfiinţării acestei bănci de gene fiind până acum terenul.

Proiectul de hotărâre privind înfiinţarea Băncii de Gene a României la Buzău se află în acest moment la parlament. Informaţia provine de la Constantin Toma, primarul oraşului Buzău, care l-a informat zilele acestea şi pe ministrul Agriculturii, Petre Daea, că s-a decis la nivel local ca 1,2 hectare din Parcul Crâng să fie alocate pentru sediul noii instituţii. Banca de Gene care ar urma să fie construită la Buzău va avea cel mai probabil drept model instituţia omoloagă din Grecia. Banca va conţine în mod special întreg patrimoniul genetic aflat în acest moment la staţiunea de cercetare legumicolă din Buzău şi care cuprinde mii de soiuri de legume, plante aromatice şi medicinale. În prezent, este totuşi în discuţie statutul juridic pe care îl va avea Banca de Gene de la Buzău, entitate în subordinea directă a Ministerului Agriculturii, sau laborator în structura staţiunii de cercetare legumicolă Buzău, relatează Cristina Moise, reporter RRA ./opopescu/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI -21 septembrie