„Fals tratat de mîntuire a sufletului”, cel mai nou film al regizorului Nicolae Mărgineanu, în cinematografele din ţară

 În cinematografele din ţară, intră de astăzi cel mai nou film al regizorului Nicolae Mărgineanu – „Fals tratat de mîntuire a sufletului”, ce are ca temă revolta faţă de societatea coruptă. Personajul principal e inspector la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, un om care de 20 de ani munceşte să descopere torţionari şi autori de delaţiuni care au colaborat cu fosta putere politică.
Reporter: „Dacă cineva m-ar fi întrebat dacă vreau să fac un film pe tema dosarelor de la CNSAS, spuneam categoric nu, pentru că întâmplător am studiat dosarele tatălui meu şi pe urmă alte câteva dosare şi, mărturisesc, m-am speriat şi am spus că nu e locul meu aici” – a declarat Nicolae Mărgineanu la premiera celui mai nou film al său, „Fals tratat de mîntuire a sufletului”.
Nicolae Mărgineanu: Eu cred că filmul e pentru toate vârstele, nu şi pentru copii, desigur, dar pentru tineri în primul rând. Este şi pentru cei care merg mai greu la cinema, vârsta a doua, care însă sunt legaţi oarecum de aceste probleme, mai apropiaţi şi le cunosc mai bine. Filmul va fi distribuit în cinematografe, mai ales în mall-luri pentru că sălile de cinematograf sunt din ce în ce mai rare şi cea mai mare speranţă mi-o fac că filmul va fi văzut la televiziune, atunci vor vedea mai mulţi români acesst film.
Reporter: „Fals tratat de mîntuire a sufletului” îi are în rolurile principale pe Ioan Andrei Ionescu, Bogdan Nechifor, Remus Mărgineanu şi Maria Ploae. (Reporter: Ianna Ioniţă) /dstanesc

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI -21 septembrie