Poliţia Română organizează un exerciţiu demonstrativ în centrul istoric al Sibiului

Poliţia Română organizează un exerciţiu demonstrativ în centrul istoric al Sibiului. Evenimentul are drept temă modul în care intervin poliţiştii în cazul producerii unor evenimente pe timpul exercitării Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de către România. Corespondenta Radio România Actualităţi, Carmen Vulcan, ne spune mai multe despre această acţiune. Bună dimineaţa, Carmen!
Reporter: Bun găsit! Peste 100 de poliţişti vor fi implicaţi în exerciţiul de astăzi, care va fi unul complex, cu un scenariu ţinut încă secret, tocmai pentru a putea testa capacitatea de intervenţie. Vor participa forţe de la majoritatea structurilor operative ale Poliţiei Române, dar şi cele de suport, de la Serviciul arme, explozivi şi substanţe periculoase, criminalistică, ordine publică, poliţie rutieră, inclusiv trupe SIAS. Vor fi simulate intervenţii în diferite situaţii care ar putea apărea în timpul summitului UE, pe care îl va găzdui Sibiul în luna mai a anului viitor şi la care vor participa toţi cei 27 de lideri ai statelor membre, delegaţii oficiale, sute de invitaţi de rang înalt, 900 de jurnalişti şi 100 de translatori. Acest summit, dar şi alte evenimente pe care le va găzdui România în prima jumătate a anului viitor, când va deţine preşedinţia rotativă a Consiliului UE, necesită măsuri stricte de securitate, iar forţele trebuie să fie pregătite. Exerciţiul de astăzi de la Sibiu se va desfăşura în Piaţa Mică din centrul istoric, unde se află şi sediul Primăriei, clădire care va găzdui efectiv lucrările summitului şefilor de stat şi de guvern din UE. În scenariu va fi inclusă şi o clădire dezafectată, situată nu departe de Piaţa Mică în oraşul de jos, fostul sediu administrativ al unei mari fabrici sibiene. Şi aici vor fi desfăşurări de forţe în acest exerciţiu organizat de Inspectoratul General al Poliţiei Române şi care este programat să înceapă în jurul orei 13:30./schelaru

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (25 septembrie)