BALLA.COM.CY (Cipru), 26 septembrie 2018 – Continuă serialul „Lucescu împotriva tuturor duşmanilor săi”. Ieri s-a aflat că antrenorul român, vorbind pentru un ziar din ţara sa, a repetat poziţiile sale cunoscute cu privire la faptul că anul trecut AEK a furat campionatul de la PAOK, adăugând că „ceea ce s-a întâmplat în Grecia anul trecut, s-a mai întâmplat doar în Germania nazistă a lui Hitler”. A reuşit iarăşi să vină în centrul atenţiei tuturor. Suporteri ai AEK au luat legătura cu Societatea Fotbalistică, cerându-i să găsească o modalitate de a depune plângere colectivă împotriva românului şi nu este exclus ca cineva chiar să o facă. Există de altfel destui avocaţi care nu au prea multă treabă şi se bucură să se ocupe de astfel de speţe, şi uneori fac plângere chiar ei. Mai devreme sau mai târziu, Răzvan va ajunge în faţa unui tribunal pentru a explica ce treabă are Grecia cu Germania nazistă. Dar problema nu este asta, problema este de ce nu încetează cu atacurile.

 

Cine a dat năvală pe stadion?

 

Niciun om raţional nu crede că PAOK a fost anul trecut nevinovat în poveştile al căror protagonist a fost. Chiar şi cei care-l compătimesc pe Savvidis sau îl văd victimă spun că a „făcut-o de oaie” – nimeni nu-l vede nevinovat. Să nu uităm că omul şi-a cerut iertare pentru comportamentul lui, în primul rând de la suporterii PAOK.

Atacul pe care PAOK îl lansează la adresa AEK este că a câştigat campionatul pe hârtie: răspunsul AEK este că pe teren a dat năvală cu arme însuşi Savvidis, patronul clubului, nu un neica-nimeni. Cât despre aspectul moral, să nu uităm că PAOK a primit la masa verde calificarea la un meci european (cu Metalist de către care a fost trimis acasă în calificările Champions League). Şi a obţinut acest lucru ajungând până la CAS şi bine a făcut pentru că de asta există regulamente şi arbitraje. Dar amuzant în chestiunea lui Lucescu este că el tocmai asta nu înţelege.

 

În ţara lui Ceauşescu

 

Am o mare apreciere pentru antrenorul PAOK-ului. Este foarte deştept, este un bun antrenor pentru că niciodată nu-şi supraestimează resursele, are un tată superstar şi totuşi a ales să facă o muncă în care va fi comparat mereu cu el. Nu ascund că până şi cu prostiile pe care le spune, Lucescu niciodată nu mă scoate din pepeni – mai mult mă distrează, mai degrabă pentru că îl înţeleg. Şi ar fi bine să-l înţelegeţi şi voi.

Lucescu s-a născut şi a crescut în România lui Ceauşescu – într-una dintre cele mai ciudate ţări socialiste pe care omenirea le-a cunoscut. Caracteristicile României erau o viaţă extrem de diferită între cea a oamenilor simpli şi membrii guvernului. Faptul că oamenii simpli îndurau multe, în timp ce ceilalţi o duceau de minune este cunoscut, însă nu aceasta era caracteristica ţării: diferenţa esenţială a României faţă de celelalte ţări era că Ceauşeştii şi anturajul lor numeros erau un fel de familie regală – nu funcţionau peste lege, pur şi simplu aduceau legea, ca şi viaţa, pe potriva lor. Puteau să construiască palate sau să-i rupă mâinile portarului Duckadam sau să hotărască cine va câştiga campionatul în funcţie de cheful fiului lor. Tatăl lui Lucescu a fost star de mic – este logic ca şi Răzvan să crească socotind că nu există lege sau regulament: există în mintea lui doar o putere politică ce face pe placul prietenilor săi. Aceasta cred că este problema sa în această poveste: a crezut în mod evident şi el că relaţia lui Savvidis cu guvernul grec este de aşa natură încât la sfârşit va exista o intervenţie, care pentru el ar fi însemnat şi că s-a făcut dreptate. Nu este întâmplător că vorbeşte despre Germania nazistă: a crescut crezând că Germania nazistă a fost răul absolut şi de aceea a folosit această comparaţie- într-adevăr, a fost. Dar problema lui Răzvan este că a constatat că Grecia nu este condusă de Ceauşeşti – cel puţin nu deocamdată.

Declaraţiile lui de ieri mai degrabă au provocat probleme în cadrul PAOK, iar directorul de comunicare al clubului, Kyriakos Kyriakos, a ieşit imediat public cu scopul de a-l apăra pe român, înrăutăţind, de fapt, lucrurile.

În mod normal, pe român ar fi trebuit să-l cheme procurorul sportiv până acum. Însă faptul că PAOK îşi însuşeşte ce spune Lucescu este chiar mai rău decât declaraţiile acestuia. A devenit Grecia o ţară nazistă pentru că a năvălit anul trecut Savvidis cu arme şi bodyguarzi pe stadion? Şi suntem nedrepţi cu suporterii care la câteva luni după lovirea în plină faţă a lui Garcia cu un sul de hârtie aruncat din tribune, au aruncat cu o torţă pentru a-i da foc unui om la Nea Smyrni? Daţi singuri răspunsurile, dar nu faceţi PAOK-ul şi mai mic. Eşecul este scuzabil, neghiobia este însă periculoasă.

https://balla.com.cy/2018/09/26/to-paidi-ton-tsaoyseskoy/

Traducerea: Carolina Ciulu