Calendarul evenimentelor, 30 septembrie – selecţiuni

 

EVENIMENTE INTERNE

 

– Partide

* Fostul lider al USR, deputatul Nicuşor Dan, susţine, alături de reprezentanți ai mai multor asociații și organizații, o conferinţă de presă privind riscul dispariţiei a zeci de hectare de spaţiu verde în sectoarele 3 şi 4, incluzând o zonă mare din Parcul IOR, în baza PUZ-urilor făcute de autorităţile locale – ora 12:00, în Parcul Titan, intrarea Poşta Titan

* Vaslui: Conferinţă de presă organizată de ALDE Vaslui – ora 13:30

 

– Culte, Biserică

* Biserica Ortodoxă Română aniversează 11 de ani de la întronizarea ca Patriarh a Preafericitului Părinte Daniel, prilej cu care, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel oficiază, în Catedrala Patriarhală, Sfânta Liturghie – ora 9:30, urmată de Slujba de Te Deum – ora 12:00

* Drăgănescu, jud. Giurgiu: Biserica „Sf.Nicolae”, pictată de părintele Arsenie Boca, în perioada 1967 –  1983, va fi resfinţită de Preasfinţitul Părinte Ambrozie, după ce, în perioada anilor 2009-2018, cu binecuvântarea Episcopului Giurgiului, au fost executate lucrări de consolidare şi restaurare a picturii

 

– Casa Regală

* Sinaia: Cununia religioasă a Principelui Nicolae al României, fiul Principesei Elena a României, cu Alina-Maria Binder – la Biserica Sfântul Ilie din Sinaia. Ceremonia va fi urmată de o recepţie la care vor participa invitaţi din România şi de peste hotare

 

 

– Social

* Crosul Inimii, ediţia a XIX-a, eveniment organizat cu ocazia Zilei Mondiale a Inimii ce se celebrează în fiecare an pe 29 septembrie, se va desfăşura în Parcul Tineretului, de la ora 13:00

 

– Arheologie

* Vețel, jud. Hunedoara: Deschiderea celei de-a II-a ediții a Festivalului „Micia Rediviva” cu parada costumelor antice – ora 11:00, la Punctul Muzeal Micia. Evenimentul va fi organizat de Primăria Comunei Vețel și de Filiala Deva a Asociației „Terra Dacica Aeterna”, în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a României din București și Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, și are ca scop atragerea atenției asupra unuia dintre cele mai importante ansambluri arheologice din România – așezarea romană de la Micia

 

– Cultură

* Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” organizează, începând cu ora 12:00, evenimentul socio-cultural „Pe prispa bunicilor”, ce face parte dintr-un proiect dedicat seniorilor cu ocazia  „Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice” sărbătorită anual la data de 1 octombrie. Programul evenimentului este realizat în parteneriat cu Centrul de zi „Clubul Seniorilor Covasna”, din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială şi Protecția Copilului Sector 4. Printre partenerii media: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Internaţional, Radio România Antena Satelor

* Muzeul Național al Literaturii Române organizează un spectacol de poezie Nina Cassian, personalitate aparte în literatura română, cu tema „A(m) iubi(t) iubirea”, coordonat artistic de regizoarea Cătălina Buzoianu, la care participă Roxana Guttman, Mihai Nițu și Naomi Guttman – ora 17:00, la sediul din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8, în Mansardă

 

– Sport

* Sunt programate partide în etapa a 10-a a Ligii I de fotbal:

  • CS Gaz Metan Mediaş – CSM Politehnica Iaşi – ora 16:00, pe stadionul Gaz Metan – Mediaş
  • FC Viitorul Constanţa – AFC Astra Giurgiu – ora 18:00, la Academia Hagi – Stadionul Central – Ovidiu
  • AFC Hermannstadt – FC FCSB – ora 21:00, pe stadionul Trans-Sil – Târgu Mureş

* Buftea, Jud. Ilfov: Asociaţia Pegas Triatlon Club organizează, în parteneriat cu Primăria Buftea, cea de-a II-a ediţie a Semimaratonului Buftea

* Călăraşi: Liga Naţională de handbal masculin programează un meci din etapa a 4-a: AHC Dunărea Călăraşi – SCM Politehnica Timişoara  – ora 17:30, la Sala Polivalentă

* Oradea: CSM Digi Oradea găzduieşte meciurile din Grupa E, din turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor la polo pe apă  – Bazinul Olimpic ”Ioan Alexandrescu”

  • ora 11:00 – Enka Sport Istanbul – Team Strasbourg
  • ora 12:30 – CSM Digi Oradea – AN Brescia

*  Are loc un meci din Campionatul Naţional de hochei pe gheaţă: ASC Corona Braşov – Sportul Studenţesc  – ora 11:00

* Se dispută meciuri în Erste Liga la hochei pe gheaţă

  • ora 18:30 – ACSH Gheorgheni – EV Vienna Capitals II
  • ora 18:40 – Schiller-Vasas HC – Sport Club Miercurea Ciuc

* Timişoara: Sunt programate partide în Cupa Timişoara 2018 la volei feminin  – la Sala Constantin Jude

  • ora 11:00 – CSM Volei Alba Blaj – BRSE Linamar Bekescsaba
  • ora 13:00 – UVT Agroland Timişoara – CSM Lugoj

 

– S-a întâmplat într-o zi de 30 septembrie

* Cu 522 de ani în urmă (1496) avea loc târnosirea bisericii cu hramul „Sf. Nicolae” din Botoşani, ctitorie a lui Ştefan cel Mare, monument reprezentativ de arhitectură medievală românească

* Cu 234 de ani în urmă (1784) cărturarul Gheorghe Şincai (1754-1816) era confirmat ca director al şcolilor naţionale din Transilvania

* Acum 172 de ani (1846), avea loc prima extracție de dinți fără durere, sub narcotic (eter), efectuată de William Thomas Green Morton, pe pacientul său Eben Frost

* Se împlinesc 155 de ani (1863), de când, la Théatre-Lyrique din Paris, avea loc premiera operei în 3 acte „Les pêcheurs de perles” (“Pescuitorii de perle”), de Georges Bizet, pe un libret de M. Carre și E. Carmon

* Într-o zi de 30 septembrie, acum 154 de ani (1864), apărea prima Lege de organizare a Camerelor de Comerţ în Principatele Unite (30.IX/12.X)

* Cu 139 de ani în urmă (1879), la Bucureşti, avea loc premiera piesei „Despot Vodă” de Vasile Alecsandri; în distribuţie: Grigore Manolescu, Constantin Nottara şi Matei Millo (30.IX/12.X)

* Până la această dată, acum 69 de ani (1949), a funcţionat podul aerian umanitar pentru oraşul Berlin (instituit la 26 iunie 1948), oraş pe care sovieticii îl supuseseră, după cel de-Al Doilea Război Mondial, unei blocade. Au fost efectuate 277.500 de zboruri şi s-au transportat 2,1 milioane tone de ajutoare

* Acum 57 de ani (1961) îşi începea activitatea Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică – OECD (creată la 14.XII.1960)

* Cu 28 de ani în urmă (1990) a fost semnată, la New York, „Declaraţia mondială privind supravieţuirea, protejarea şi dezvoltarea copiilor”, în cadrul Conferinţei mondiale la nivel înalt consacrate condiţiei copilului (29-30.IX.1990)

* Acum 11 ani (2007) avea loc înscăunarea Prea Fericitului Părinte Daniel (numele de mirean: Dan-Ilie Ciobotea), al şaselea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (ales de Colegiul Electoral Bisericesc la 12.IX.2007)

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Ieronim, preot învăţător al Bisericii (Calendarul Romano-Catolic 2018)

 

– Sf. Cruce din Varak (Calendarul Bisericii Apostolice Ortodoxe Armene din România – Sărbători principale 2018)

 

– Începe, la asfinţitul soarelui, sărbătoarea mozaică Shemini Atzeret (http://www.when-is.com/shmini-atzeret-2018.asp)

 

– 1916, 30.IX/13.X: A murit (căzut în luptele de apărare de pe Valea Oltului, în timpul contraofensivei armatei germane) generalul David Praporgescu, erou al Primului Război Mondial (n. 1865)

 

– 1917: S-a născut (la Berlin, unde se afla mama sa, actriţa şi cântăreaţa Aglaia Ionescu) Ion Vova (pe numele său adevărat Vladimir Stelian Ionescu), regizor şi actor; supranumit „Domnul Radio”; din 1952 a fost regizor şi realizator de emisiuni de umor la Radiodifuziunea Română, numele său fiind legat de teatrul la microfon, de emisiunile educative pentru copii şi de programele de divertisment „Ora veselă” (m. 2011)

 

– 1941: S-a născut Corneliu Calistru, dirijor şi profesor

 

– 1952: S-a născut interpretul, textierul, compozitorul de muzică uşoară şi profesorul Ricky Dandel; din 1989 locuieşte în Germania

 

– 1956: S-a născut Marin Cazacu, violoncelist şi profesor

 

– 1959: A murit Andrei Rădulescu, jurist şi istoric; întemeietorul şcolii de cercetare în domeniul dreptului românesc; membru titular al Academiei Române din 1920, vicepreşedinte (în mai multe rânduri) şi preşedinte al acestui for (1946-1948) (n. 1880)

 

– 1967: S-a născut interpreta de muzică de jazz Teodora Enache

 

– 2006: A murit (la Budapesta) prozatorul şi dramaturgul de naţionalitate maghiară András Sütö; membru-fondator al Uniunii Democrate a Maghiarilor din România (1989) (n. 1927)

 

– 2007: A murit baritonul David Ohanesian; a făcut parte, alături Octav Enigărescu şi Nicolae Herlea, din triada de aur a celor mai mari baritoni ai ţării (n. 1927)

 

– 2015: A murit cântăreaţa de muzică populară Lucreţia Ciobanu (n. 1924)

 

– 2017: A murit generalul-colonel Iulian N. Vlad, demnitar comunist, ministru secretar de stat la Ministerul de Interne (MI) și șef al Departamentului Securității Statului (1987-1989); două decenii și jumătate a activat în domeniul învățământului militar din MI. După căderea regimului comunist, a fost arestat şi condamnat la 25 ani de închisoare, ca urmare a implicării sale în represiunile care au avut loc la Timişoara şi Bucureşti în decembrie 1989, dar a executat din pedeapsă doar patru ani (n. 1931) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Macedonia: Parlamentul macedonean a stabilit pentru această dată organizarea referendumului la care cetăţenii sunt chemaţi să se pronunţe în legătură cu aderarea la NATO şi Uniunea Europeană, precum şi în legătură acordul cu Grecia privind numele ţării

 

– Memmingen, Germania: Întâlnirea premierului bavarez, Markus Soeder, cu cancelarul german, Angela Merkel

 

– Birmingham, Marea Britanie: Congresul Partidului conservator al premierului Theresa May (30 sep. – 3 oct.)

 

– Elveţia: Alegeri legislative

 

– Swaziland: Alegeri legislative

 

– Innsbruck, Austria: Campionatul Mondial de Ciclism

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională a Surzilor” (marcată din 1958, la iniţiativa Federaţiei Mondiale a Hipoacuzicilor, în ultima duminică a lunii septembrie) – 60 de ani

 

– Ziua Naţională a Republicii Botswana; aniversarea proclamării independenţei – 1966

 

– 1207: S-a născut Djalal Al-Din Rumy, unul dintre marii mistici şi poeţi ai literaturii persane; în întreaga lui creaţie el a proslăvit iubirea divină (m. 1273)

 

– 1628: A murit Fulke Greville, primul Baron Brooke, poet englez (n. 1554) – 390 de ani

 

– 1715: S-a născut abatele Étienne Bonnot de Condillac, filosof iluminist francez (m. 1780). NOTĂ: Unele surse menţionează ca an al naşterii 1814

 

– 1870: S-a născut fizicianul francez Jean-Baptiste Perrin; studii asupra mişcării browniene, care au condus la determinarea, în 1908, a numărului lui Avogadro, fundamentând astfel concepţia atomică asupra structurii materiei; cercetări asupra emisiei şi recepţiei sunetelor ş.a; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1926; membru de onoare străin al Academiei Române din 1930 (m. 1942)

 

– 1882: S-a născut fizicianul german Hans Geiger; împreună cu Ernest Rutheford, a elaborat o metodă de punere în evidenţă a particulelor alfa; a inventat (în 1913) un contor de particule (pentru radiaţiile beta şi gama), pe care l-a perfecţionat (în 1928) cu Walther Müller (contorul Geiger-Müller) (m. 1945)

 

– 1908: S-a născut David Oistrah, violonist şi pedagog rus (m. 1974) – 110 ani

 

– 1921: S-a născut actriţa britanică de film Deborah Kerr (m. 2007)

 

– 1924: S-a născut scriitorul american Truman Capote (m. 1984)

 

– 1925: S-a născut Paul Melchior, geodez, geofizician şi astronom belgian; activitatea sa ştiinţifică s-a desfăşurat în două domenii principale: perturbaţia rotaţiei Pământului şi mareele terestre; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1992 (m. 2004)

 

– 1934: S-a născut Udo Jürgens, cântăreţ şi compozitor austriac; a câștigat concursul muzical Eurovision 1966 cu piesa “Merci, Chérie” (m. 2014)

 

– 1939: S-a născut chimistul francez Jean-Marie Lehn; a desfăşurat o activitate ştiinţifică de pionierat în domeniul chimiei supramoleculare; de un mare interes sunt lucrările sale referitoare la electronica moleculară; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1993; în anul 1987 a obţinut Premiul Nobel pentru Chimie, alături de Donald Cram şi Charles Pedersen, pentru munca depusă în sinteza criptanzilor

 

– 1943: A murit Franz Oppenheimer, sociolog şi economist german; cunoscut mai ales pentru pentru lucrările sale despre sociologia fundamentală a statului (n. 1864) – 75 de ani

 

– 1946: S-a născut Dan O’Bannon, scenarist şi regizor american de filme science-fiction şi horror (m. 2009)

 

– 1981: A murit dirijorul englez Boyd Neel (n. 1905)

 

– 1985: A murit actriţa franceză de film Simone Signoret (n. 1921)

 

– 1985: A murit Charles Richter, fizician şi seismolog american; în 1935 a inventat scara ce măsoară intensitatea mişcărilor seismice şi care-i poartă numele (n. 1900)

 

– 1990: A murit scriitorul australian Patrick White; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1973 (n. 1912, la Londra)

 

– 1994: A murit microbiologul francez Andre Michael Lwoff, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în anul 1965 (n. 1902)