Repere ale agendei parlamentare a zilei

Moţiunea simplă a opoziţiei la adresa ministrului transporturilor, Lucian Şova, reexaminarea legii offshore şi audieri la Comisia de anchetă privind SPP sunt repere ale agendei parlamentare a zilei. Iulia Gherman are detalii.
Reporter: Senatorii vor dezbate de la ora 16:00 moțiunea simplă depusă de PNL și USR la adresa ministrului transporturilor, Lucian Șova, căruia i se reproșează modul în care a gestionat sectorul rutier și de cale ferată. Votul asupra documentului este așteptat astăzi. Un demers similar al liberalilor va fi supus mâine apobării plenului Camerei Deputaților, criticile vizându-l, de această dată, pe ministrul Eugen Teodorovici. PNL susține că ministrul finanțelor trebuie să-și asume răspunderea pentru eșecul strategiei fiscal-bugetare. La Camera Deputaţilor se așteaptă și reluarea dezbaterilor din comisiile de specialitate asupra solicitării preşedintelui Klaus Iohannis de reexaminare a legii offshore. Cererea șefului statului a fost dezbătută de Senat în calitate de primă Cameră sesizată și amendată de parlamentarii PSD, astfel încât, pe durata acordurilor petroliere, să fie înghețate taxele și redevențele companiilor. În această săptămână încep și audierile din Comisia parlamentară de anchetă pentru verificarea posibilei implicării a SPP în activitatea unor partide politice./asalar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 2 octombrie