În Suedia va fi deschis „Disgusting Food Museum”

Muzeul preparatelor dezgustătoare, „Disgusting Food Museum” va fi inaugurat în orașul Malmö, din Suedia, pe data de 31 octombrie. Muzeul va fi deschis publicului, începând din data de 31 octombrie, relatează Agenţia de presă INTERFAX, care citează publicația „The Independent”. Cei care vor vizita acest muzeu al mâncărurilor dezgustătoare pot „admira” preparatul tradițional islandez „hákarl”, carne de rechin alterată; fructul Durian, care creşte în copacii cu acelaşi nume în toată Asia de Sud, cu toate ca este originar din zona Indoneziei, Malaieziei şi Bruneiului, un fruct cunoscut pentru mirosul sau pestilenţial. Italia este reprezentată de Brânza cu mucegai din Sardinia sau brânza cu viermi, o brânza putrezită, iar Suedia va fi reprezentată la acest muzeu de preparatul tradițional suedez Surströmming, hering fermentat. O mare parte a exponatelor de la „Disgusting food museum” vor fi prezentate în vase speciale, care nu permit răspândirea mirosurilor pestilenţiale, titrează publicația citată mai sus. La muzeu vor fi expuse nu mai puţin de 80 de specialităţi culinare din întreaga lume./vdraguta

www.rosbalt.ru – 4 octombrie