Jean-Claude Juncker şi Donald Tusk susţin că e posibil să se ajungă la un acord privind Brexitul până la finalul anului

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat că în ultimele zile au crescut perspectivele semnării unui acord de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană. Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat, la rândul lui, că este foarte posibil să se ajungă, până la sfârşitul anului, la un acord privind Brexitul. S-au făcut progrese cu privire la multe aspecte divergente, precum statutul bazelor militare britanice din Cipru, problema Gibraltarului, dar rămân neînţelegeri în ce priveşte Irlanda de Nord şi existenţa unui plan de rezervă prin care să se evite o graniţă controlată strict între Marea Britanie şi Irlanda de Nord, subliniază comentatorii BBC./mbaciu/schelaru

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 6 octombrie)