Autorităţile chineze admit că şeful Interpolului este reţinut în China

Oficialii din China îl anchetează pe fostul preşedinte al Interpolului, Meng Hongwei. Autorităţile de la Beijing au admis abia acum că domnul Meng Hongwei se află pe teritoriul Chinei, la aproape două săptămâni după ce fusese dat dispărut în timpul unei vizite efectuate în ţara sa natală.

Autorităţile anticorupţie din Beijing au confirmat acum că Meng Hongwei, în vârstă de 64 de ani, se află în stare de detenţie şi sub anchetă, fiind suspect de „încălcări ale legii”.

Duminică seara, agenţia Interpol a emis un comunicat prin care a anunţat că a primit demisia preşedintelui său, fără preaviz. Nu se cunoaşte dacă acea demisie a venit din partea domniei sale sau dacă a fost una impusă.

Agenţia Interpol, cu sediul în Lyon, nu a oferit nicio explicaţie pentru decizia neaşteptată a acestuia de a demisiona însă a anunţat că va alege un nou preşedinte pentru ultimii doi ani din mandatul domnului Meng Hongwei, relatează corespondentul BBC./cstoica/fcostea

BBC SERVICIUL MONDIAL – 8 octombrie