“Ciprian Porumbescu, povestea unei Balade” la Casa Artelor „Dinu Lipatti”

Primăria Municipiului București prin Casa Artelor „Dinu Lipatti” vă invită duminică, 14 octombrie 2018, la evenimentul extraordinar “Ciprian Porumbescu, povestea unei Balade” la Casa Artelor „Dinu Lipatti”, eveniment prilejuit de celebrarea a 165 de ani de la nașterea lui Ciprian Porumbescu.

Compozitor, violonist, teolog și mare patriot, Ciprian Porumbescu rămâne în istoria muzicii românești pentru muzicalitatea aparte a lucrărilor sale ce au ca teme folclorul autentic românesc, precum și tematici patriotice. Este recunoscut pentru opera ce îl va face celebru, „Balada pentru vioară și orchestră” prin care va cristaliza acest gen muzical, dar și pentru „Crai nou” –  prima operetă scrisă de un compozitor român. A compus muzica pentru celebrul cântec patriotic „Pe-al nostru steag e scris Unire” şi imnul „Trei culori”.

“Ciprian Porumbescu, povestea unei Balade” continuă seria de evenimente de la Casa Artelor „Dinu Lipatti”, centru de excelență în cultură, condus de către pianista și regizoarea Alice Barb, ce are ca scop promovarea culturii clasice românești, avându-l ca vârf de lance pe Dinu Lipatti, compozitor și pianist de geniu.

Evenimentul dedicat marelui compozitor va avea invitați pe măsură. Publicul este așteptat de la orele 17:00 pentru vizitarea Casei Lipatti, a expoziției „Ciprian Porumbescu. Balada unui patriot” și a expoziției despre viața și creația lui Dinu Lipatti.

Seara va continua cu proiecția filmului artistic biografic „Ciprian Porumbescu” în regia şi scenariul lui Gheorghe Vitanidis, producție a Studioul de Cinematografie București ce prezintă ultimii doisprezece ani din scurta viață a compozitorului. Povestea urmareste dragostea lui pentru Berta (Tamara Crețulescu), anii de studiu la Facultatea de Teologie de la Cernăuți unde Ciprian Porumbescu (Vlad Rădescu) şi foştii săi colegi fondează Arboroasa –  prima societate academică din Bucovina.

Momentul culminant al serii va începe la orele 20:00 și va fi susținut de violonistul Alexandru Tomescu cu celebra sa vioară Stradivarius și pianista Sînziana Mircea.  Artiștii, care sunt invitați pentru a doua oară la Casa Artelor „Dinu Lipatti”, vor interpreta „Balada” lui Ciprian Porumbescu, precum și lucrări compuse de George Enescu, Dinu Lipatti și alți compozitori români.

Conceptul evenimentului “Ciprian Porumbescu, povestea unei Balade” aparține regizoarei Alice Barb.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Sinteză: Mariana Drăgoi