Gabriel Croitoru va cânta pe vioara lui George Enescu, la Sala Radio!

Ați ascultat vreodată vioara de colecție pe care cânta George Enescu?

Dacă nu ați avut încă ocazia, nu trebuie să pierdeți concertul susținut vineri, 12 octombrie (19.00), la Sala Radio, de violonistul GABRIEL CROITORU, alături de Orchestra Națională Radio și sub bagheta dirijorului de talie internațională  NICOLAE MOLDOVEANU.

Gabriel Croitoru a obţinut, din anul 2008 (prin concurs), dreptul de a cânta pe vioara de patrimoniu universal Guarneri, ce a aparţinut lui George Enescu, instrument aflat în administrarea Muzeului Naţional „George Enescu”. De această dată, Gabriel Croitoru va interpreta Concertino pentru vioară şi orchestră, semnat de compozitoarea Carmen Petra Basacopol.

Născută în 1926, la Sibiu, artista și-a completat studiile absolvite la Universitatea Națională de Muzică din București la Paris, obținând doctoratul în muzicologie la Sorbona. Este laureată a premiilor UCMR (Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România), a Premiului Academiei Române și a obținut Diploma de Onoare la Concursul Internațional de Compoziție de la Mannheim (Germania). Între cele 80 de opusuri semnate de Carmen Petra Basacopol, muzica de cameră ocupă un loc privilegiat.

În programul serii de la Sala Radio veți mai asculta Uvertura Otello – semnată de compozitorul ceh Antonín Dvořák și Dansuri simfonice – Rachmaninov, ultima lucrare a compozitorului rus. Create la New York,  Dansurile Simfonice au avut premiera absolută în 1941, în interpretarea cunoscutului ansamblu Philadelphia Orchestra, căruia partitura i-a fost dedicată. În 2017, pe scena celebrei Opere Regale din Londra (Royal Opera House) – Covent Garden,  coregraful britanic Liam Scarlett a creat o coregrafie pe partitura lui Rachmaninov.

Violonist, corepetitor, organist şi nu în ultimul de rând dirijor, NICOLAE MOLDOVEANU este unul dintre muzicienii români care şi-a construit un vast parcurs în lumea artistică internaţională. Pregătirea sa muzicală l-a purtat în apreciate instituţii de învăţământ superior europene, de la Conservatorul din Leipzig (unde a studiat orga) la cursurile Conservatorului din Zürich (unde s-a dedicat artei dirijorale) şi apoi la Basel şi Berna şi în cele din urmă la Academia Regală de Muzică din Londra.

Printre ansamblurile importante pe care le-a dirijat de-a lungul anilor se numără: Filarmonica Regală din Liverpool, Orchestra Radio din Olanda, BBC Concert, BBC Philharmonic, Orchestra Filarmonicii din Malaezia, Orchestra de Cameră din Stockholm, Orchestra de Cameră din Scoţia, Orchestra Simfonică din Islanda, Orchestra Simfonică Radio din Praga, Orchestra Filarmonicii din Varşovia, Orchestra Simfonică din Birmingham, Melbourne Symphony, Orchestra Filarmonicii George Enescu. Printre ansamblurile de care îl leagă o colaborare deosebită se află English Sinfonia şi London Mozart Players.

Violonistul GABRIEL CROITORU se bucură de peste o mie de apariţii scenice. A evoluat ca solist în compania unor orchestre importante din întreaga lume, cum ar fi: London Royal Philharmonic, Orchestra de cameră „Regina Sofia“, orchestrele simfonice din Monte-Carlo, Salonic, Malaga, Sevilla, Cannes, Lyon ş.a. A fost aplaudat în recitaluri în: Franţa, Spania, Germania, Belgia, Olanda, Italia, China, S.U.A. Începând din 2011, a susţinut mai multe turnee naţionale de anvergură, sub titlul “Duelul viorilor” (alături de Liviu Prunaru şi Horia Mihail) şi “Vioara lui George Enescu la sate” (alături de Horia Mihail). Pe 22 ianuarie 2015, Gabriel Croitoru a fost aplaudat alături de violonistul Liviu Prunaru şi de pianistul Horia Mihail într-un recital extraordinar la Londra, parte a unui amplul program de evenimente dedicate lui George Enescu, la 60 de ani de la moartea compozitorului, manifestări organizate de Institutul Cultural Român din Londra.

Concertele pot fi ascultate în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro.

Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro.