Calendarul evenimentelor, 13 octombrie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Apărare, Interne

* Jud. Argeş: Au loc activități dedicate Centenarului Marii Uniri și cinstirii memoriei ostașilor români căzuți în Primul Război Mondial, prin punerea în valoare a vestigiilor militare istorice – ora 14:00, pe platoul montan din zona localității Ciocanu. În cadrul activității, va fi organizată, în premieră, reconstituirea unor scene de luptă din Primul Război Mondial în tranșee originale, restaurate în această vară de militarii Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” în zona localităților Ciocanu (jud. Argeș) – Șirnea (jud. Brașov), unde s-au desfășurat lupte între Armata României și forțele austro-ungare, în zilele de 14/26 și 15/27 august 1916. Reconstituirea scenelor de luptă va fi realizată de militari din cadrul Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” și Batalionului 30 Vânători de Munte “Dragoslavele”, în colaborare cu Asociația Tradiția Militară

– Culte, Biserică

* Iaşi: Manifestările dedicate sărbătorii hramului Sfintei Cuvioase Parascheva au loc în perioada 11 – 14 octombrie, anul acesta, alături de moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, fiind aduse spre închinare şi moaştele Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina. Programul zilei:

  • ora 7:00 – 12:00 – Miezonoptica, Acatist, Ceasurile și Sf. Liturghie arhierească – în Catedrala Mitropolitană. Va sluji P.S. Damaschin Dorneanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților
  • ora 9:00 – 12:00 – Sfintirea bisericii „Sf. Mc. Iulian din Tars” din campusul universitar Tudor
  • ora 17:00 – 18:00 – Paraclisul „Sf. Cuv. Parascheva”
  • ora 21:00 – 1:00 – Slujba de priveghere a Sf. Cuv. Parascheva – Vecernia, Litia și Utrenia – în Catedrala Mitropolitana

– Organizaţii

* Asociația pentru Promovarea Culturii şi Responsabilizare Civică organizează proiectul cultural-educațional „Civismul, opțional?” ediția a VI-a, cu tema „Tinerii bucureşteni şi Centenarul Marii Uniri”, care se va derula în perioada 13 octombrie – 10 noiembrie. Printre partenerii media: Radio România Actualităţi. Din program:

► Muzeul Municipiului Bucureşti – Muzeul Dr. Nicolae Minovici

  • ora 13:00 – Cuvânt de deschidere – Gelu Sabău – Preşedinte al Asociaţiei pentru Promovarea Culturii şi Responsabilizare Civică
  • ora 13:00 – Teme de dezbatere – „Bătălia pentru București. Aspecte din lupta pentru ocuparea Bucureștiului” – Florin Cristescu, „De la votul cenzitar la votul universal. Democrația într-o 100 de ani” – Aurelian Giugăl, şi „Dezvoltare și subdezvoltare economică. Bilanț România la 100 de ani ” – Alexandru Hânțari

– Social

* Deva: Campania „Premianții fără premii” îl are invitat pe Ioan Bocșa, personalitate marcantă a culturii româneşti, mentor al mai multor generaţii de interpreţi şi cercetători preocupaţi de studierea folclorului muzical românesc – ora 11:00, în Piața Victoriei

– Mediu

* România participă la Ziua Internațională a Reciclării Deșeurilor Electrice, organizată pentru prima dată pe 13 octombrie, pentru a promova colectarea selectivă a echipamentelor electrice și electronice din întreaga lume. Campania a fost inițiată de WEEE Forum, asociația internațională a sistemelor de colectare a deșeurilor electrice, susținută de Asociația Română pentru Reciclare – RoRec, care alături de operatorii săi parteneri, pun România pe harta țărilor participante la Ziua Internațională a Reciclării Deșeurilor Electrice printr-o serie de acțiuni de educare și colectare în școli și orașe. Începând de astăzi vor avea loc 19 astfel de acțiuni de amploare în București, Timișoara, Galați, Ploiești, Arad, Pitești, Bacău, Sibiu, Baia Mare, Satu Mare, Târgu Jiu, Bistrița, Alba Iulia, Călărași, Zalău, Giurgiu, Alexandria, Odorheiu Secuiesc și Sinaia

– Medicină, Sănătate

* Constanţa: Prof. dr. Serdar Baki Albayrak, unul dintre cei mai cunoscuţi neurochirurgi din Turcia, vine în oraş, pentru a oferi gratuit a doua opinie medicală pacienților din România, cu următoarele diagnostice: tumori cerebrale și ale măduvei spinării, Parkinson, boli degenerative din regiunea lombară și cervicală, spasticitate, hidrocefalie – la oficiul Medical Park, Bd. Mamaia nr. 231, etaj 3

– Învăţământ, Cercetare

* Constanţa: Are loc cea de-a 23-a ediţie a RIUF – The Romanian International University Fair – ora 11:00, la Hotel IBIS

* Constanţa: Începând cu ora 10:00, va avea loc festivitatea de deschidere a Cercului Judeţean de Excelenţă în Matematică în cadrul căreia vor fi premiaţi elevii cu rezultate deosebite obţinute în anul şcolar 2017 -2018. În anul şcolar 2018 – 2019,  Cercul Judeţean de Excelenţă în Matematică începe pregătirea de perfomanţă pe 20 octombrie, la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” Constanţa, pentru clasele V – X, şi la sediul Facultăţii de Matematică şi Informatică a Universităţii „Ovidius” Constanţa, pentru clasele XI – XII

– Mass-media, Publicitate

* Turda: Asociaţia „Ţine de noi” organizează un Training gratuit de jurnalism de investigaţie – ora 10:00, la Casa Raţiu, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 1 (13 – 14 oct.)

* Berlin: În secțiunea Radio Fiction a celui mai important festival european de producţii media, Prix Europa Berlin, printre cele 30 de producţii de teatru radiofonic selectate din 21 de ţări, se află producția Teatrului Național Radiofonic „iHamlet” de Elise Wilk, în regia lui Mihnea Chelaru. A 32-a ediție a Prix Europa se va desfășura în perioada 13-19 octombrie

– Cultură

* Baletul „Prințesa florilor” revine pe scena Operei Comice pentru Copii, pe scena Sălii Mari, în zilele de 13 şi 14 octombrie, de la ora 17:00, respectiv 11:00; basmul simfonic „Petrică și Lupul”, poveste imaginată de compozitorul rus Serghei Prokofiev, plină de umor și suspans, cu personaje interpretate de instrumente muzicale, are reprezentații în Salonul Mozart, de la orele 10:00 și 11:30. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical

* Cea mai premiată comedie din lume – „Cum să distrugi o piesă”, scrisă de trioul britanic Mischief Theatre – Henry Lewis, Jonathan Sayer şi Henry Shields, revine pe scena sălii „Epika” la Grand Cinema & More, în serii de spectacole duble – ora 17:00  și ora 20:00

* Două instalaţii video & sound art vor fi prezentate, în zilele de 13 şi 14 octombrie, la WASP – Working Art Space & Production, în cadrul celei de-a XIII-a ediţii a eXplore festival – Bucharest International Contemporary Dance and Performance Festival. Expoziţia FILM-proiect curatorial, ce conţine filme şi instalaţii video, fotografii şi proiecte de sunet experimental, va fi prezentată publicului în cadrul unui tur ghidat organizat astăzi, de la ora 18:00, de curatorul acesteia, Matei Bejenaru, şi artiştii Cătălin Soreanu, Lavinia German, Ciprian Ciuclea, Diana Dulgheru, Irina Botea Bucan, Jon Dean şi Sorin Vreme. Instalaţia sound-art 87 Clouds Will Rain For You, semnată de Iosif Kiraly (România) şi Christine Ulke (Germania), este deschisă publicului astăzi, de la ora 19:00, şi duminică, 14 octombrie, de la ora 12:00, şi este dedicată lui Geoffrey Hendricks – artist FLUXUS – care pe 30 iulie ar fi împlinit 87 de ani şi cu care cei doi autori au colaborat în trecut. eXplore festival #13 este organizat de Asociaţia 4Culture şi WASP Studios

* Concertul „West meets East” va avea loc la Muzeul Național de Artă al României, începând cu ora 19:00. Evenimentul reprezintă o nouă întâlnire la nivel înalt între muzica clasică a Indiei și cea românească, în spiritul muzicii cântate acum 51 de ani de Ravi Shankar și Yehudi Menuhin, pe albumul de temelie al muzicii World, „West meets East”. Udhai Mazumdar, elev al lui Ravi Shankar, va fi însoțit de discipolii săi, Rohan Dasgupta la sitar și Bhaskar Das la bansuri (flaut de bambus), doi tineri maeștri în curs de afirmare și continuatori ai moștenirii lui Ravi Shankar

* Spectacolul „Mankush Jazz Dada”, o întâlnire artistică a sonorităţilor folclorice est-europene cu jazz-ul de peste ocean şi cu poezia dadaistă, cu Anca Sigartău, Manuela Cara şi invitatul lor, percuţionistul Lucian Maxim, va fi prezentat de la ora 20:00, în cadrul micro-stagiunii din Amfiteatrul Teatrului Naţional. Ideea acestui proiect a pornit de la experimentul artistic al românului Tristan Tzara şi de la manifestul său şi al mişcării dadaiste pe care a format-o

* Alba Iulia: În zilele de 13 şi 14 octombrie, se desfăşoară Festivalul-concurs internaţional de muzică uşoară pentru tineri şi studenţi „Voices”, ediţia Centenar. Vor fi concerte susţinute de Compact, Corina Chiriac şi va fi lansat imnul Casei de Cultură a Studenţilor – ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților

* Braşov: După cincisprezece ani de la premieră, Nicu Alifantis, Mircea Baniciu, Alexandru Andrieș și Mircea Vintilă revin cu spectacolul „Tandrețuri pentru femei cu cei patru corifei” – ora 19:30, la Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibași”

* Bârlad: Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad prezintă cel de-al patrulea film din cadrul proiectului „KineDok powered by One World Romania”, ediția a IV-a, producția bulgaro-finlandeză „Poştaşul Cumsecade” – ora 12:00, la sediul central al muzeului

* Botoşani: Au loc expoziţia „România: Evoluţie” – ora 16:30, şi documentarul „Marea Unire: România, la 100 de ani”, realizate de Agerpres – ora 17:00, în cadrul „Centenarului filmului românesc” – la Cinema Unirea (13 – 14 oct.)

* Cluj-Napoca: Luna Amară lansează albumul „Nord” printr-un concert ce va avea loc în „Flying Circus” – ora 20:00, Str. Iuliu Maniu nr. 2

* Cluj-Napoca: Carla’s Dreams va susține un concert de la ora 21:00, în Form Space Club, Aleea Stadionului nr. 2

* Sibiu: Asociaţia Culturală „Arhetipuri: Datini, Muzică, Rost”, în parteneriat cu Muzeul ASTRA din Sibiu, organizează în zilele de 13 şi 14 octombrie, la Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA (Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, la Târgul de ţară), un eveniment cultural cu totul special, parte integrantă a proiectului „Istorisiri din vreme de război”. Vor fi aduse în atenţia publicului naraţiuni personale despre anii de foc, povestiri depănate sau cântate în cadrul unei şezători, dar şi frânturi din „memoria” timpului, prin fotografii şi jurnale de război

– Sport

* Foştii jucători de tenis, Ion Ţiriac şi Ilie Năstase, participă la selecţia în vederea cursurilor gratuite de iniţiere in patinaj ”Ilie Năstase”, dedicate copiilor cu vârste cuprinse între 3 şi 7 ani – ora 12:00, la Patinoarul Ţiriac – Telekom Arena

* Se desfăşoară Maratonul Internaţional – Raiffeissen Bank Bucharest, al cărui punct de plecare şi sosire va fi Piaţa Constituţiei (13 – 14 oct.). Programul zilei:

  • ora 10:00 – Cursa populară
  • ora 11.30 – Cursa adolescenților
  • ora 13:00 – Cursa copiilor

* Constanţa: Are loc un meci din etapa a 6-a a Ligii Naţionale de handbal masculin: AHC Dobrogea Sud – SCM Politehnica Timişoara – ora 17:30, la Sala Sporturilor

* Lugoj: Se desfăşoară ediţia a IX-a a Cupei CSM Lugoj la volei feminin – la Sala ”Ioan Kunst-Ghermănescu”

  • VK Beroe Stara Zagora – ”U” NTT Data Cluj – ora 17:00
  • Prezentarea lotului CSM Lugoj – ora 19:30
  • CSM Lugoj – OK Crvena Zvezda – ora 20:00

* Mogoşoaia, jud. Ilfov/ Bucureşti: Activităţi de presă înaintea meciului dintre naţionalele României şi Serbiei, din Grupa a 4-a a Seriei C din Liga Naţiunilor la fotbal:

  • antrenament oficial al echipei României – ora 11:45, la Centrul Naţional de Fotbal de la Mogoşoaia
  • conferinţă de presă a selecţionerului României, Cosmin Contra, şi a unui un jucător – ora 12:00, la Centrul Naţional de Fotbal de la Mogoşoaia
  • conferinţă de presă a echipei Serbiei – ora 13:30, pe Arena Naţională – Bucureşti
  • antrenament oficial al echipei Serbiei – ora 14:00, pe Arena Naţională – Bucureşti; deschis presei în primele 15 minute

* Ploieşti: În cadrul „Campionatelor Naționale de Gimnastică Artistică” (12 – 14 oct.), astăzi se desfășoară concursul feminin – ora 16:00, la „Sala Sporturilor Olimpia” din Ploiești. Evenimentul este organizat de Federația Română de Gimnastică, Ministerul Tineretului și Sportului, Comitetul Olimpic Român și susținut de Consiliul Județean Prahova

* Târgu Secuiesc: Are loc un meci în Campionatul Naţional de hochei pe gheaţă: CSA Steaua Bucureşti – Sportul Studenţesc – ora 18:30

* Timişoara: Are loc meciul dintre Timişoara Saracens şi Newport Gwent Dragons, din Cupa Challenge la rugby – ora 14:30, pe Stadion ”Dan Păltinişanu”

* Timişoara: Are loc Cupa României la squash – la Club Sportiv Helios (13 – 14 oct.)

* Zalău:  Are loc meciul HC Zalău – Borussia Dortmund, în prima manşă din turul al doilea al Cupei EHF la handbal feminin – ora 17:00, la Sala Gheorghe Tadici

* În SuperLiga CEC Bank la rugby se joacă meciuri din etapa a 6-a:

  • CS Dinamo Bucureşti – CSA Steaua Bucureşti – ora 14:00, Stadion Florea Dumitrache – Bucureşti
  • CS Universitatea Cluj – CSM Ştiinţa Baia Mare – ora 16:00, Parc Iuliu Haţieganu – Cluj-Napoca

* Au loc meciuri din etapa a doua a Ligii Naţionale de baschet masculin:

  • CS Rapid Bucureşti – ACS Târgu Jiu – ora 17:00, Sala Rapid
  • CS Cuza Sport Brăila – CSO Voluntari – ora 17:00, Sala Danubius – Brăila
  • Steaua Bucureşti – CSM CSU Oradea – ora 18:00, Sala Mihai Viteazul
  • CS Universitatea Cluj – CS Agronomia Bucureşti – ora 18:00, Sala Horia Demian – Cluj-Napoca
  • CS SCM Timişoara – U-Banca Transilvania Cluj – ora 19:30, Sala Constantin Jude – Timişoara
  • BC CSU Sibiu – BCMU FC Argeş Piteşti – ora 20:00, Sala Transilvania – Sibiu
  • ABC Athletic Constanţa – CS Municipal Mediaş – ora 20:00, Sala Sporturilor – Constanţa

* Au loc meciuri din etapa a doua a Ligii Naţionale de baschet feminin:

  • CS Rapid Bucureşti – CS Municipal Târgu Mureş – ora 15:00, Sala Rapid – Bucureşti
  • ACS KSE Tg. Secuiesc – Phoenix Ştiinţa Constanţa – ora 17:00, Sala Sporturilor – Târgu Secuiesc
  • FCC ICIM CSB Arad – ACS Sepsi SIC Sf Gheorghe – ora 18:00, Sala Victoria – Arad

* Se dispută partide din prima etapă a Diviziei A1 la volei masculin:

  • SCMU Craiova – CS ‘U’ Cluj – ora 17:30
  • CS Unirea Dej – CSA Steaua Bucureşti – ora 18:00
  • CSM Arcada Galaţi – CSM Câmpia Turzii – ora 18:00 (Câmpia Turzii)
  • CSM Bucureşti – CS Dinamo Bucureşti – ora 17:00

* Au loc meciuri amicale de fotbal:

  • FC Viitorul – Dunărea Călăraşi – ora 12:00, Academia Hagi – Stadion Central – Ovidiu
  • FC Voluntari – Rapid Bucureşti – ora 13:00, stadionul Gheorghe Dincă – Voluntari

* Polonia: Echipa feminină de volei CSM Volei Alba Blaj participă la un turneu în Polonia

  • Developres Rzeszow – CSM Volei Alba Blaj – ora 20:00

– Diverse

* Negreşti-Oaş, jud. Satu Mare: Începând cu ora 11:00, pe Str. Rozelor, pe dealul Abrăneşti, va avea loc evenimentul Coborâtu’ oilor de la munte. Osâmbritu’ în Țara Oașului – expoziţie de ovine. Evenimentul este organizat de iniţiatorul Berinde Ştefan, în colaborare cu Primăria şi Consiliul local Negreşti-Oaş, Casa Orăşenească de Cultură, Consiliul Județean Satu Mare, Grupul de Acțiune Locală Țara Oașului şi Asociaţia crescătorilor de ovine şi caprine Ovim-Nord din judeţul Satu Mare

– S-a întâmplat într-o zi de 13 octombrie

* În 1479, acum 539 de ani, avea loc Bătălia de la Câmpul Pâinii (între Orăștie și Șibot), desfăşurată între armata turcă condusă de Ali Iskender, Isa și Bali și armata transilvăneană, condusă de Ștefan Báthory. Reprezintă unul dintre cele mai importante momente din istoria Transilvaniei, dar şi un reper de luat în seamă din istoria conflictelor dintre creştinii Evului Mediu şi Imperiul Otoman

* Cu 226 de ani în urmă (1792), George Washington punea piatra de temelie a „Casei Albe” (White House), sediul administraţiei prezidenţiale a Statelor Unite ale Americii şi reşedinţa oficială a preşedinţilor americani. Locul clădirii, care se află în Washington D.C, a fost ales de George Washington, dar acesta nu a locuit niciodată aici. Construcţia a început la 1.XI.1792 şi a fost finalizată la 1.XI.1800. Primul „locatar” al Casei Albe a fost preşedintele John Adams (clădirea se numeşte „White House” deoarece pereţii acesteia au fost zugrăviţi în alb încă din timpul lucrărilor de construcţie)

* Cu 158 de ani în urmă (1860) americanul James Wallace Black (n. 1825 – m. 1896) făcea prima fotografie aeriană, dintr-un balon cu aer cald suspendat la înălţimea de 1200 de picioare deasupra oraşului american Boston

* În urmă cu 134 de ani (1884), în cadrul Conferinţei Internaţionale de Astronomie de la Washington (la care au participat delegaţi din aproximativ 25 de state), s-a hotărât ca, începând de la această dată, Observatorul astronomic de la Greenwich (în estul Londrei) să fie sediul „meridianului zero”, adică punctul zero al timpului de referinţă pentru definirea fusurilor orare. Denumit Greenwich Mean Time (GMT), meridianul Greenwich desemnează punctul de start al fiecărui fus orar din lume, timpul universal

* Acum 101 ani (1917) Marele Cartier General Român hotăra înfiinţarea Corpului de voluntari transilvăneni, care s-a constituit la 4/17.XI.1917, la Hârlău, sub comanda colonelului Marcel Olteanu

* Cu 101 ani în urmă (1917) avea loc ultima apariţie a Fecioarei Maria la Fatima. La 13 mai acelaşi an trei copii cu vârste între 7 şi 10 ani (Francisco, Lucia şi Jacinta) din Fatima, mic oraş portughez situat la nord de Lisabona, au fost martorii unei apariţii luminoase în timp ce erau cu oile la păscut. Apariţia s-a repetat de 13 ori în intervalul mai – octombrie. Copiii au realizat că este vorba de Fecioara Maria, care le-a împărtăşit trei secrete şi i-a însărcinat să le transmită Papei. În 1930 aceste viziuni au fost recunoscute de Biserica Romano-Catolică, iar în locul respectiv s-a ridicat o biserică, Fatima devenind un important loc de pelerinaj pentru creştini

* În urmă cu 66 de ani (1952) era inaugurat sediul ONU din New York. Zona, situată între străzile 42 şi 48 din cartierul East Manhattan, aparţinea tuturor statelor membre

* Se împlinesc 65 de ani (1953) de când americanul Samuel Bagno, din New York, a patentat prima alarmă electronică, pentru a proteja locuinţele de spărgători

* Între 13 şi 15 octombrie, acum 51 de ani (1967), avea loc, la Bucureşti, primul colocviu internaţional consacrat operei sculptorului Constantin Brâncuşi

* În urmă cu 49 de ani (1969) România şi Noua Zeelandă au stabilit relaţii diplomatice la nivel de consulat, ridicate, în 1981, la rang de ambasadă. În februarie 1989 ambasada ţării noastre la Wellington a fost închisă. România gestionează relaţiile cu Noua Zeelandă prin ambasada sa de la Canberra, iar Noua Zeelandă prin ambasada sa din Bruxelles

* Cu 16 ani în urmă (2002), cu prilejul împlinirii a 360 de ani de la organizarea sinodului de la Iaşi (1642-2002), la catedrala mitropolitană din Iaşi, era proclamată solemn canonizarea Sfântului Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului. În anul 1997, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi-a însuşit canonizarea Sfântului Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului, făcută de Biserica Ortodoxă Ucraineană în decembrie 1996, şi a hotărât ca ziua de pomenire a acestuia, în calendarul ortodox român, să fie data de 22 decembrie, ziua trecerii sale la Domnul

Aniversări – Comemorări

– Aducerea moaştelor Sfântului Apostol Andrei la Iaşi (Calendarul Creştin-Ortodox 2018)

– Sfinții Traducători (Calendarul Arhiepiscopiei Bisericii Ortodoxe Armene din România – Sărbători principale 2018)

– 1843: S-a născut Ştefan G. Vârgolici, poet, critic literar, publicist, profesor şi traducător (un interes deosebit a arătat tălmăcirilor din limba spaniolă, varianta celebrului roman ”Don Quijote de la Mancha” de Cervantes fiind a doua încercare de transpunere în limba română, după cea a lui Ion Heliade-Rădulescu); membru corespondent al Academiei Române din 1887 (m. 1897) – 175 de ani

– 1850: S-a născut (la Crasna/Storojineţ, azi în Ucraina) Vasile Gherman Pop, istoric literar şi poet; autor de poezii mediocre, s-a numărat, însă, printre pionierii istoriei literare româneşti; „Conspectul” său (apărut în două volume, în 1875 şi 1876) este o primă sinteză informativă cu privire la dezvoltarea culturii şi literaturii noastre de la începuturi până în zilele autorului (m. 1909). NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a naşterii 18 octombrie 1850

– 1858, 13/25: S-a născut Take Ionescu (numele la naştere: Dumitru Ghiţă Ioan), avocat, publicist şi om politic; iniţial liberal, apoi conservator (din 1886)‚ de mai multe ori ministru şi prim-ministru (1921-1922); orator de excepţie, a dominat timp de patru decenii viaţa parlamentară; ca ministru de externe (1920-1921) a fost iniţiatorul şi creatorul „Micii Înţelegeri”; a susţinut mişcarea naţională din Transilvania, precum şi cauza românilor sud-dunăreni; a desfăşurat, totodată, o intensă activitate ziaristică în ţară, precum şi în calitate de corespondent al ziarului londonez ”The Times” (m. 1922) – 160 de ani

– 1861: S-a născut prozatorul Iuliu Traian Mera, membru şi apoi preşedinte al societăţii „România jună” din Viena; animator al mişcării artistice de amatori din zona Aradului; membru al Comitetului Central al Partidului Naţional Român care a elaborat „Memorandumul”, a fost inculpat în celebrul proces de la Cluj; şi-a donat averea „pentru scopuri culturale româneşti” (m. 1909, la Viena)

– 1887: A murit Constantin Lecca, pictor, tipograf, editor, scriitor, traducător şi profesor; ctitorul primei tipografii (19.IX.1837) şi al primului periodic din Oltenia, „Mozaicul” (3.X.1838-25.IX.1839); s-a remarcat în domeniul portretisticii, al picturii religioase (în stil occidental) şi al picturii cu tematică istorică; participant la Revoluţia Română din 1848 (n. 1807)

– 1898: S-a născut George Mihail Zamfirescu (numele la naştere: Gheorghe Petre Mihai), prozator, dramaturg, traducător şi publicist (m. 1939) – 120 de ani

– 1900, 13/26: S-a născut geologul Virgil Ianovici; a studiat zăcămintele de mangan şi rocile carbonatate din România; membru corespondent (din 1963) şi membru titular (din 1990) al Academiei Române (m. 1990)

– 1901, 13/26: S-a născut istoricul şi profesorul Constantin C. Giurescu; fondator al Institutului de Istorie Naţională (1941) şi unul dintre întemeietorii „Revistei istorice române” (1930); a fost deţinut politic între anii 1950 şi 1955; membru titular al Academiei Române din 1974 (m. 1977)

– 1902: S-a născut medicul, filosoful şi scriitorul Ştefan Odobleja, fondatorul ciberneticii; în 1938 a publicat lucrarea „Psihologia consonantistă” – prima expunere de mare amploare a unor principii cibernetice; astfel, Odobleja este autorul primei variante elaborate a concepţiei cibernetice generalizate, cu zece ani înainte de apariţia, la Paris, a lucrării lui Norbert Wiener „Cibernetica”; membru post-mortem al Academiei Române din 1990 (m. 1978)

– 1904: S-a născut inginerul agronom (fitopatolog) Eugen H. Rădulescu; cercetări privind rezistenţa cerealelor la diverse boli şi biologia agenţilor fitopatogeni; membru titular al Academiei Române din 1963 (m. 1993)

– 1934: S-a născut actorul Papil Panduru

– 1935: A murit Niculae Cantonieru, prozator şi publicist (polemist de temut) (n. 1905)

– 1944: S-a născut Petre Vasile Fati, poet şi prozator (m. 1996)

– 1946: S-a născut Petrika Ionesco (Petrică Ionescu), regizor de teatru şi operă, scenograf stabilit, din anii ’70 ai secolului XX, la Paris

– 1953: S-a născut poetul, prozatorul şi dramaturgul Gellu Dorian – 65 de ani

– 1954: S-a născut cantautorul Alexandru Andrieş

– 1954: A murit Nicolae Petrescu, filosof şi sociolog; membru corespondent al Academiei Române din 1945 (n. 1886)

– 1974: A murit pictorul israelian de origine română Reuven Rubin (n. 1893, la Galaţi). NOTĂ: Site-ul http://artavizuala21.wordpress.com/2011/02/26/formele-picturale-ale-lui-reuven-rubin/ menţionează ca an al morţii 1972

– 1982: A murit Tudor Ciortea, compozitor şi muzicolog (n. 1903)

– 1986: A murit (la Paris, unde se stabilise) sculptorul George Apostu (n. 1934)

– 1991: A murit compozitorul, muzicologul şi profesorul Liviu Rusu (n. 1908)

– 1993: A murit inginerul Anton Alexandru Necşulea, unul dintre specialiştii de seamă români în electroacustică; a contribuit la repunerea rapidă în funcţiune a studiourilor de Radiodifuziune bombardate în timpul războiului; a condus lucrările de construire a noii Case Radio şi a Sălii de Concerte Radio (ambele din Str. G-ral Berthelot); între anii 1935 şi 1973 a fost director tehnic al Radiodifuziunii Române; membru de onoare al Academiei Române din 1993 (n. 1908) – 25 de ani

– 2009: A murit Paul Barbăneagră, cineast şi eseist, stabilit în Franţa din 1965; autor a numeroase filme documentare consacrate artei şi culturii; a colaborat la Radio France şi la Radio Europa Liberă (n. 1929)

– 2011: A murit antrenorul de handbal Oprea Vlase, considerat unul dintre creatorii handbalului în 7; cu echipa masculină de seniori a clubului Dinamo Bucureşti a cucerit, printre altele, opt titluri naţionale şi Cupa Campionilor Europeni (1965). Ca antrenor (principal sau secundar) al echipei naţionale masculine a României a cucerit patru titluri mondiale, în 1961, 1964, 1970 şi 1974, medalia de argint la Jocurile Olimpice de vară din 1976 şi cea de bronz la Jocurile Olimpice de vară din 1972 (n. 1927)

– 2011: A murit Adina Caloenescu, pictor, grafician şi gravor (n. 1934)

– 2013: A murit V.[asile] Fanache, critic şi istoric literar (legat de tradiţia literaturii ardelene), eseist, traducător şi profesor (n. 1934) – 5 ani

– 2013: A murit Angela Moldovan, cântăreaţă de muzică populară, cunoscută pentru melodiile sale din zona nordului Moldovei şi a Bucovinei (n. 1927, la Chişinău, azi în R. Moldova) – 5 ani

EVENIMENTE EXTERNE

– Paris: Preşedintele sud-coreean, Moon Jae-in, efectuează un turneu în Europa, care va cuprinde vizite în Franţa, Italia, Vatican, Belgia şi Danemarca (13 – 21 oct.)

– Lexington, SUA: Preşedintele american, Donald Trump, participă la o reuniune publică în Kentucky, în vederea alegerilor legislative la jumătate de mandat

– Cetatea Vaticanului: Preşedintele chilian, Sebastian Pinera, este primit în audienţă de Papa Francisc

– Bali, Indonezia: Conferinţă de presă susţinută de directorul general al FMI, Christine Lagarde şi preşedintele Comitetului financiar şi monetar internaţional (IMFC), Lesetja Kganyagoand

– Bali: Conferinţă de presă susţinută de ministrul german de finanţe, Olaf Scholz şi de şeful Băncii centrale germane, Jens Weidmann

– Bali: Preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, susţine o conferinţă de presă

– Berlin: Amplă manifestaţie de protest împotriva urii, la care sunt aşteptate să participe până la 40.000 de persoane

– Vukovar, Croaţia: Manifestaţie a veteranilor croaţi faţă de deficienţele din cadrul investigaţiilor privind crimele de război

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Europeană a Donării şi a Transplantului de organe” (EODD), organizată anual de Consiliul Europei, împreună cu o ţară-gazdă, de obicei în a doua sâmbătă a lunii octombrie. Republica Moldova este ţara gazdă a celei de-a 19-a ediții, care se desfășoară sub genericul ”Speranță pentru viață”

– „Ziua Internaţională a Astronomiei”; iniţiatorul acţiunii a fost americanul Douge Berger, care conducea în 1973 Asociaţia Astronomică din Northern California, şi care şi-a dorit să promoveze ştiinţa astronomiei în rândul publicului larg. În prezent Ziua este coordonată de Astronomy League din SUA. Din 2007 s-a decis ca în fiecare an să existe două „Zile ale astronomiei”, una primăvara (în intervalul 15 aprilie – 15 mai, într-o sâmbătă cât mai aproape de faza Lunii de Prim Pătrar – în 2018 pe 21 aprilie), alta toamna

– „Ziua Mondială Hospice şi a Îngrijirilor Paliative”; sărbătorită în fiecare an, în cea de-a doua sâmbătă din luna octombrie şi organizată de Alianţa Internaţională pentru Îngrijiri Paliative, reţea globală al cărei obiectiv este dezvoltarea îngrijirii paliative la nivel internaţional, această zi marchează la nivel mondial importanţa îngrijirilor paliative şi este celebrată în aproape 70 de ţări

– „Ziua Internațională a Reciclării Deșeurilor Electrice”, organizată pentru prima dată anul acesta, pentru a promova colectarea selectivă a echipamentelor electrice și electronice din întreaga lume. Campania a fost inițiată de WEEE Forum, asociația internațională a sistemelor de colectare a deșeurilor electrice

– „Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale”, stabilită de ONU la această dată prin Rezoluţia 64/200 din 21 decembrie 2009, ca mijloc de promovare a unei culturi globale cu privire la reducerea efectelor acestor fenomene, în special prevenirea, atenuarea efectelor şi pregătirea împotriva dezastrelor. Până în 2010 această zi a fot marcată doua zi de miercuri din luna octombrie, prin rezoluţiile Adunării Generale a ONU 44/236 din 22 decembrie 1989 şi 56/195 din 21 ianuarie 2002

– 54: A murit împăratul roman Claudius, după ce a fost otrăvit de soția sa, Agripina, eveniment ce a dus la venirea pe tron a fiului ei în vârstă de 17 ani, Nero (n. 10 î.Hr.)

– 1715: A murit filosoful francez Nicolas Malebranche (n. 1638)

– 1789: S-a născut scriitorul mexican Manuel Eduardo de Gorostiza (m. 1851)

– 1825: S-a născut designerul britanic Charles Frederick Worth, stabilit la Paris în 1845; considerat „părintele” croitoriei de lux (haute couture) (m. 1895)

– 1869: A murit Charles Augustin Sainte-Beuve, critic literar, poet şi romancier francez (n. 1804)

– 1905: A murit Sir Henry Irving (numele real: John Henry Brodribb), actor şi director de teatru britanic; primul om de teatru britanic înnobilat (1895) (n. 1838)

– 1907: S-a născut regizorul francez de film Yves Allégret (m. 1987). NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a naşterii 3.X.1907, iar altele dau ca an al naşterii 1905

– 1909: S-a născut caricaturistul american Herbert Block (semna sub numele Herblock) (m. 2001)

– 1911: S-a născut violoncelistul şi profesor francez André Navarra (m. 1988)

– 1921: S-a născut actorul şi şansonetistul francez Yves Montand (m. 1991)

– 1925: S-a născut lady Margaret (Hilda) Thatcher, om politic britanic; lider al Partidului Conservator (1975-1990); prima femeie prim-ministru al Marii Britanii (1979-1990); supranumită şi „Doamna de Fier”, deoarece a remodelat ţara cu un liberalism economic intransigent şi i-a restabilit prestigiul internaţional (m. 2013)

– 1934: S-a născut cântăreaţa de origine greacă Nana Mouskouri

– 1941: S-a născut Paul (Frederic) Simon, muzician, cantautor, chitarist, producător şi filantrop american; a devenit celebru cu trupa „Simon & Garfunkel” începând cu anul 1965

– 1974: A murit Ed Sullivan, personalitate a televiziunii americane (n. 1901)

– 1985: A murit actriţa italiană Francesca Bertini, divă a cinematografului mut (n. 1892)

– 1987: A murit fizicianul american Walter Houser Brattain; împreună cu conaţionalii săi William Shockley şi John Bardeen, a făcut cercetări asupra conductorilor şi a inventat tranzistorii (1946); Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1956 (n. 1902)

– 1989: A murit Cesare Zavattini, cineast, jurnalist şi critic de film italian; a fost unul dintre teoreticienii neorealismului (n. 1902)

– 2003: A murit Bertram Neville Brockhouse, fizician canadian; Premiul Nobel pentru Fizică pe 1994, împreună cu fizicianul american Clifford Glenwood Shull, pentru dezvoltarea spectroscopiei cu neutroni (n. 1918) – 15 ani

– 2008: A murit actorul francez de film Guillaume Depardieu, fiul lui Gérard Depardieu; moartea a survenit în urma unei pneumonii severe, contractată, se pare, în România în timp ce filma pentru lungmetrajul ”Copilăria lui Icar” (n. 1971) – 10 ani

– 2012: A murit Gary Collins, actor şi prezentator de televiziune american (n. 1938)

– 2016: A murit Dario Fo, scriitor, scenograf, dramaturg, regizor, actor, şi pictor italian; celebru pentru tăioasele sale satire politice; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1997 (n. 1926)