Echipajul de pe Staţia Spaţială Internaţională are rezerve suficiente pentru şase luni, a declarat Rusia

Echipajul de pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) are suficient combustibil, oxigen, apă şi alimente pentru şase luni, a declarat Vladimir Soloviov, director de zbor al segmentului rus al ISS. Rusia a suspendat temporar toate misiunile cu astronauţi la bord după un incident petrecut joi, când doi astronauţi, un american şi un rus, au abandonat misiunea spre ISS la scurt timp de la lansare şi au aterizat forţat în deşertul din Kazahstan, din cauza unei probleme apărute în faza întâi a lansării rachetei spaţiale Soiuz.

„Pe ISS sunt suficiente rezerve pentru menţinerea vieţii, rezervele vor ajunge până în vară, anul viitor”, a declarat Vladimir Soloviov, citat de agenţia rusă RIA. Astronauţii aflaţi în prezent pe ISS, un german, un rus şi un american, erau programaţi să se întoarcă în decembrie pe Pământ, dar acum vor rămâne pe staţie. Agenţia spaţială rusă a declarat că în decembrie va încerca să continue, conform programului, lansările, în funcţie de rezultatele comisiei de investigare a incidentului de joi./mbaciu/pvelisar

REUTERS – 14 octombrie