A intrat în vigoare Ordonanţa de Urgenţă privind Legile justiţiei

Ordonanţa de Urgenţă privind legile justiţiei, adoptată săptămâna aceasta de Guvern, a fost publicată ieri în Monitorul Oficial, şi, prin urmare, a intrat în vigoare. Procurorii de la toate parchetele rămân în funcţii doar dacă îndeplinesc noile prevederi legale, între care o vechime de cel puţin 10 ani. Ministrul justiţiei, Tudorel Toader, susţine că ordonanţa era necesară pentru armonizarea legilor din domeniu şi pentru a prelua o parte din recomandările venite de la Comisia de la Veneţia şi de la Consiliul Superior al Magistraturii. Despre schimbările prevăzute ne spune mai multe reporterul nostru, Diana Surdu.
Reporter: Ordonanţa de urgenţă prevede că procurorii care vor să acceadă în structurile DNA sau Direcţiei pentru Investigarea Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism trebuie să aibă o vechime minimă de zece ani. Acest articol trebuie corelat cu altă prevedere din ordonanţa intrată în vigoare, aceea de a fi susţinut un concurs în faţa Secţiei de procurori din cadrul CSM, lucru pe care nu l-a făcut niciunul dintre procurorii care activează la DNA, deoarece nu se prevedea o astfel de procedură până acum. Practic, pentru a lucra la DNA este nevoie de un concurs. Acest lucru nu apare nici la DIICOT, unde este nevoie doar de interviu. O modificare arată şi că magistraţii trebuie să aibă 10 ani de vechime în funcţie pentru a promova în funcţia de procuror la Parchetul General. Schimbări sunt şi în ceea ce priveşte detaşările procurorilor. Procurorul general nu mai decide detaşările procurorilor la parchete, ci Secţia pentru procurori a CSM. O altă prevedere nouă este cea potrivit căreia ministrul justiţiei poate sesiza Inspecţia Judiciară. Se măreşte vechimea minimă pentru cei din magistratură care vor să candideze la funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei, prim-adjuncţi sau la funcţiile de conducere de la DNA şi DIICOT la 15 ani. De asemenea, actul prevede că pensionarea anticipată a magistraţilor este amânată pentru 1 ianuarie 2020, nu 31 decembrie 2020, aşa cum era stipulat în ordonanţa de urgenţă înainte de publicare în Monitorul Oficial./avladucu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 octombrie