Cercetarea românească în domeniul fizicii – tema celei de-a cincea conferinţe dedicată Centenarului Marii Uniri de la 1918

A cincea conferinţă dedicată Centenarului Marii Uniri de la 1918 a avut loc, aseară, la Muzeul Naţional al Literaturii Române din Capitală. Tema a fost cercetarea românească în domeniul fizicii, iar invitatul special a fost preşedintele Secţiei de Știinţe Fizice a Academiei Române şi director al Institutului Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară de la Măgurele, academicianul Nicolae Victor Zamfir. El i-a vorbit reporterului RRA Cătălin Radu despre cel mai mare proiect ştiinţific din România – Laserul de mare putere la Măgurele.
Nicolae Victor Zamfir: Avem toate premizele ca în primăvarea anului viitor, când ajungem la parametri maximi, să avem singurul laser din lume de asemenea putere, și sigur că asta atrage și atenția întregii comunități științifice. Experimentele, începând de anul viitor, vor intra pe rând, probabil că se vor finaliza toate, ca să poate să fie puse la dispoziția utilizatorilor din întreaga lume, să avem absolut toate experimetele undeva peste 2-3 ani.
Realizator: Radio Romania Actualitati este partener media la evenimentul „Conferinţele Centenarului” organizat de Muzeul National al Literaturii Române. Peste o săptămână, tot la sediul muzeului, va avea loc o altă conferinţă dedicată Centenarului, iar invitatul special va fi criticul literar, academicianul Eugen Simion./eradu/atataru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 octombrie