Calendarul evenimentelor, 21 octombrie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

 

– Ministere

* Timişoara: Participarea secretarului de stat pentru relaţii interinstituţionale, Maria Magdalena Grigore, la vizita de informare şi documentare a Corpului diplomatic acreditat în România, organizată în contextul evenimentelor dedicate Centenarului Primului Război Mondial şi al Marii Uniri – ora 10:00, la Consiliul Judeţean Timiş

 

– Apărare, Interne

* Poliția Română lansează „Buletinul Siguranței Rutiere. Raport anual 2017”, în cadrul Salonului Auto Bucureşti & Accesorii 2018 – ora 13:00, la Romexpo, Pavilionul B3, Sala Titulescu. Documentul reprezintă o resursă de cunoaștere, în vederea stabilirii unor măsuri active în realizarea siguranței traficului rutier și proiectarea unor răspunsuri la posibilele evoluții viitoare. La eveniment vor participa specialiști ai Direcției Rutiere, Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, specialiști în siguranță rutieră și psihologi

– Partide

* Primul congres naţional al partidului PRO România, condus de deputatul Victor Ponta – ora 11:00, la Centrul Romexpo – Pavilionul C3, Bd. Mărăști nr. 65-67

* Băileşti, jud. Dolj: Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, va participa la evenimentele ocazionate de „Festivalul Zaibărului şi al Prazului – Sărbătoarea recoltei”, la invitaţia primarului municipiului Băileşti,  Costel Pistriţu.  La eveniment vor participa preşedintele PNL Dolj, Ştefan Stoica, deputatul Nicolae Giugea, senatorul Mario Ovidiu Oprea şi europarlamentarul Marian Jean Marinescu

 

– Culte, Biserică

* Procesiunea cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea – ora 13:45, la monumentul Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, situat în apropierea sediului Nunţiaturii Apostolice din Bucureşti (la intersecţia Str. Bd. Schitu Măgureanu cu Str. Pictor C. Stahi, în vecinătatea Parcului Cişmigiu). Din program:

  • ora 14:00 – începe recitarea Sfântului Rozariu, în comun

– Economic

* Au loc două extrageri ale Loteriei bunurilor fiscale, respectiv o extragere pentru bonurile emise între 1 şi 30 septembrie 2018 şi a doua etapă de selecţie a celor 100 de câştigători la extragerea lunară din data de 16 septembrie 2018, la care au participat bonurilor fiscale emise între 1 şi 31 august 2018. În ceea ce priveşte extragerea bonurilor fiscale câştigătoare emise între 1 şi 30 septembrie 2018, fondul de premiere este tot de 1 milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii. Astăzi, va fi organizată prima etapă, care va consta în extragerea bilelor care vor determina ziua emiterii şi valoarea bonurilor câştigătoare

* Paris: În perioada 21 – 25 octombrie, compania braşoveană Doripesco îşi va prezenta produsele în cadrul celui mai important eveniment mondial al sectorului agroalimentar din acest an, SIAL Paris, Franţa. Evenimentul va avea loc în cadrul complexului expoziţional Parc des Expositions de Paris-Nord Villepinte. Echipa Doripesco va fi prezentă în Pavilionul Hala 5B, standul J147. În cadrul evenimentului, compania Doripesco îşi va prezenta cele mai noi specialităţi pescăreşti

 

– Istorie

* Moisei, jud. Maramureş: Manifestări comemorative la împlinirea a 74 de ani de la masacrul comis de trupele hortiste – ora 12:45. Au loc un ceremonial militar, alocuţiuni şi evocări ale militarilor, veteranilor de război şi urmaşilor martirilor

 

– Arhitectură

* Sibiu: Gala de premiere a secţiunii „Diplome – arhitecţi în afirmare”, în cadrul celei de-a XIII-a ediţii a Bienalei Naţionale de Arhitectură „100 de ani de arhitectură în România” – ora 11:00, la Primăria Municipiului Sibiu – hol central și curte interioară, Str. Samuel Brukenthal nr. 2

 

– Cultură

* Concert folcloric al noii stagiuni (2018-2019), cu Orchestra de Muzică Populară Radio, sub bagheta dirijorilor Adrian Grigoraş şi Cristian Obrejan – ora 17:00, la Sala Radio. Evenimentul se bucură de prezenţa ansamblului folcloric profesionist Izvoare Dobrogene, din Constanţa.  Printre partenerii media: Radio Antena Satelor, Radio România Actualităţi

– Sport

* Meciuri din etapa a 12-a a ediţiei 2018-2019 a Ligii I de fotbal:

  • ora 18­:00 – CS Gaz Metan Mediaş – AFC Botoşani – pe stadionul Gaz Metan Mediaş
  • ora 21:00 – Universitatea Craiova – FCSB – pe stadionul ”Ion Oblemenco” Craiova

* Galaţi: Are loc un meci din Campionatul Naţional de hochei pe gheaţă: Sportul Studenţesc – CSM Galaţi – ora 11:00

– S-a întâmplat într-o zi de 21 octombrie

* Cu 419 ani în urmă (1599) Mihai Viteazul îşi făcea intrarea triumfală în Alba Iulia, întreg teritoriul Transilvaniei trecând sub autoritatea sa (în urma victoriei în bătălia de la Şelimbăr, din 18/28.X.1599), el devenind, astfel, „Domn din mila lui Dumnezeu al Ţării Româneşti şi al Ardealului”. Domnitorul a organizat Cancelaria care a început să emită pentru prima dată în Transilvania acte oficiale în limba română, alături de cele în latină şi slavă. A pus, la Alba Iulia, bazele uneia dintre cele mai importante instituţii culturale româneşti din Transilvania, Mitropolia Bălgradului. Într-un timp record, el a reuşit să construiască o nouă catedrală şi clădirile aferente pentru mitropolie, care au fost apoi demolate de austrieci în 1715. La 6/16.V.1600 Mihai Viteazul îl va alunga pe Ieremia Movilă şi va ocupa Moldova, realizând, astfel, prima unire politică a celor trei ţări române şi intitulându-se „Domn al Ţării Româneşti şi al Ardealului şi a toată ţara Moldovei”. Pentru scurt timp Alba Iulia a fost capitala statului unificat (21.X/1.XI)