Cântecele Unirii, concert dedicat Centenarului României, la Sala Radio

Cu prilejul aniversării Centenarului României, Corul Academic Radio vă invită joi, 25 octombrie (ora 19:00), la Sala Radio, la un concert extraordinar intitulat Cântecele Unirii. Evenimentul se va desfăşura simbolic în data în care este sărbătorită anual şi Ziua Armatei Române. Sub conducerea muzicală a dirijorului Ciprian Ţuţu, Corul Academic Radio propune un program emoţionant, ce reuneşte creaţii culte sau de inspiraţie folclorică, cântece patriotice celebre, lucrări care evocă personalităţi sau momente cheie din istoria României.
Printre piesele pe care le veţi asculta se numără: fragmente din opereta Crai Nou şi E scris pe tricolor Unire – Ciprian Porumbescu, Trompetele răsună – Gavriil Musicescu, Treceţi batalioane române Carpaţii, Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie! – Constantin Constantinescu, Hora Unirii – Alexandru Flechtenmacher ş.a. Aranjamentele sunt semnate de Ioan Dobrinescu.
Evenimentului dedicat Centenarului Marii Uniri se va desfăşura cu participarea soliştilor Olga Murariu Caia, Grazziela Frangulea, Cristian Paraschiv, Aurel Frangulea, Cristian Ruja, Ciprian Cucu şi cu acompaniamentul pianistei Carmen Săndulescu. Concertul va fi prezentat de actriţa Claudia Motea.
„Corul Academic propune publicului şi ascultătorilor radio o călătorie în timp, în istoria poporului român, prin intermediul muzicii corale. Intitulat Cântecele Unirii, concertul nostru are o dublă semnificaţie: aniversarea a 100 de ani de la întemeierea României Mari, dar şi celebrarea zilei armatei române. Manifestarea aduce în atenţia publicului vechi cântece patriotice şi revoluţionare româneşti, aranjamente corale de inspiraţie folclorică, dar şi creaţii culte în primă audiţie, promovând în chip simbolic tematica unirii prin cântul coral.” – Ciprian Ţuţu – dirijorul Corului Academic Radio.
Dirijor al Corului Academic Radio din 2016, Ciprian Ţuţu a propus o diversificare şi o modernizare a repertoriului ansamblului. Născut la Braşov, a absolvit cursurile Facultăţii de Muzică din oraşul natal (specializarea Pedagogie Muzicală – dirijat cor academic şi masterat în Stilistică dirijorală). În 2013 a susţinut teza de doctorat în cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, iar în anul 2015 a absolvit cursurile postdoctorale din cadrul Universităţii Transilvania din Braşov, având ca temă de cercetare Vocea umană şi implicaţiile ei în interpretarea corală contemporană.
Din anul 2000, Ciprian Ţuţu este şi dirijor al Corului Gheorghe Dima din Braşov. Activitatea sa dirijorală cuprinde manifestări artistice diverse, de la spectacole de operă, până la concerte à cappella, cu acompaniament, precum şi vocal-simfonice, în compania unor importante orchestre din ţară şi străinătate.
Din anul 2012, ocupă şi funcţia de maestru de cor la Opera Braşov, pregătind sau dirijând ansamblul coral al instituţiei în peste 100 de spectacole. De asemenea, Ciprian Ţuţu s-a aflat la pupitrul orchestrei Operei Braşov, conducând în perioada 2013-2015 un număr de 7 gale sau concerte de arii şi coruri din opere.
Concertul înregistrat va fi difuzat vineri, 2 noiembrie, pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.
Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio se pot achiziţiona on-line prin reţeaua www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.
Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio, pe www.orchestreradio.ro.