Donald Trump a anunţat un plan care prevede modificarea reglementărilor privind acordarea de azil

Preşedintele american, Donald Trump, a anunţat un plan care prevede modificarea reglementărilor privind acordarea de azil. Preşedintele Trump a spus că migranţilor ilegali nu li se va permite să intre în Statele Unite, cu referire la grupurile de latino-americani care se îndreaptă spre frontiera de sud, şi pe care liderul de la Casa Albă le-a calificat drept „invazie”. Potrivit presei americane, Administraţia Trump va trimite 15.000 de militari la frontiera cu Mexicul pentru a opri fluxul migrator, o forţă similară numeric cu cea detaşată în Afganistan. Corespondentul Radio România, Doina Saiciuc, transmite din Washington:

Reporter: Preşedintele Trump a anunţat ieri că va pune capăt abuzurilor din sistemul de acordare a azilului în SUA, printr-un ordin executiv. Cei care au de gând să ceară azil în SUA trebuie să se prezinte la un punct de intrare legal în America. Preşedintele a acuzat că două caravane de migranţi din America Centrală, care se îndreaptă spre SUA, prin Mexic, sunt o ameninţare pentrus ecuritatea naţională.

Donald Trump: Unii o numesc „invazie”. Este ca o invazie. Un număr masiv de oameni duri. Au rănit, au atacat poliţia şi armata mexicană, am desfăşurat deja la frontieră armata SUA. Azilul nu este un program destinat celor care trăiesc în sărăcie. Sunt miliarde de oameni în lume care trăiesc în sărăcie. SUA nu îi pot primi pe toţi.

Reporter: Donald Trump va pune capăt politicii aşa-numite „catch and release” (prinde şi eliberează), care se referă la practica de eliberare a imigranţilor pe perioada aşteptării audierilor în curţile dedicate problemelor imigrării.

Donald Trump: Nu îi vom mai elibera. Este o mare schimbare. Îi vom prinde, dar nu îi vom mai elibera. Îi vom reţine până la audierile de deportare sau de azil. Amplasăm masive oraşe de corturi, vom reţine acolo, nu le vom mai da drumul în ţară.

Numărul s-a schimbat într-un ritm ameţitor, cu preşedintele Trump adoptând înaintea alegerilor pentru Congres de la 6 noiembrie o linie dură în ce priveşte imigraţia în general şi avansul a două caravane din America Centrală către SUA în special. Săptămâna trecută, oficialii administraţiei avansau iniţial o cifră între 800 şi 1.000 de militari, după care cea de 5.200 de militari. Ieri, însă, preşedintele Trump a luat încă o dată prin surprindere Pentagonul, avansând o cifră care depăşeşte numărul de militari americani atât din Afganistan, cât şi din Irak şi Siria./atataru/avladucu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 2 noiembrie