Modelele de subiecte pentru examenele de evaluare naţională şi bacalaureat de anul acesta pot fi consultate pe site-ul Ministerului Educaţiei. Elevii din clasele a VIII-a şi a XII-a vor susţine testele după acelaşi format ca în anul şcolar anterior. Este decizia finală luată de minister, după ce propunerea de introducere a testelor grilă a fost contestată de profesori, elevi şi părinţi. Ministrul interimar al educaţiei, Rovana Plumb, a precizat, după consultările cu reprezentanţii sindicatelor din învăţământul preuniversitar, ai asociaţiilor de părinţi şi ai Consiliului Elevilor, că regulile nu trebuie schimbate în timpul jocului./cpodea/aboboc

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 4 noiembrie)