Guvernul SUA a fost anunţat cu privire la unele dezinformări diseminate prin media sociale, a declarat un oficial american

Guvernul Statelor Unite a fost informat cu privire la „dezinformări” limitate care au avut ca ţintă electoratul american, operaţiunea fiind făcută prin intermediul unor postări pe media sociale, a declarat marţi un oficial al Departamentului pentru Securitate Internă. Oficialul american nu a precizat despre ce postări pe media sociale este vorba şi nici nu a precizat conţinutul acestora, dar a spus că firmele care deţin platforme sociale au retras rapid postările respective. De asemenea, oficialul american a minimalizat semnificaţia acestui gen de activitate, subliniind că sunt dezinformări în orice alegeri. Facebook şi Twitter au retras milioane de postări şi au închis mai multe conturi legate de potenţiale operaţiuni de influenţare din partea Rusiei, a Iranului şi a altor actori, în decursul alegerilor de marţi pentru Congresul SUA. Investigatori ai guvernului, universitari şi firme de securitate au declarat pentru Reuters că multe persoane considerate a fi conectate cu guvernul Rusiei au fost active în diseminarea de conţinut controversat şi promovarea unor teme extreme înaintea alegerilor. Twitter a refuzat să comenteze cu privire la postările menţionate de oficialii americani marţi, dar a precizat că acţionează susţinut pentru a combate dezinformarea. „Ca întotdeauna, noi încurajăm utilizatorii să gândească bine înainte de a posta ceva. Protejarea integrităţii conversaţiilor din jurul alegerilor este principalul nostru obiectiv”, a declarat Carlos Monje, director de politici publice la Twitter./mbaciu/gpodea

(REUTERS – 6 noiembrie)