Premierul Dăncilă a prezentat oportunităţi de afaceri în cadrul Forumului de la Doha

Premierul Viorica Dăncilă a prezidat astăzi un forum economic organizat la Doha, cu prilejul vizitei sale oficiale în Statul Qatar. În acest context, şefa guvernului de la Bucureşti a prezentat principalele oportunităţi de investiţii din ţara noastră în domenii precum infrastructura, agricultură, turism şi sănătate. Petruţa Obrejan are mai multe informaţii.
Reporter: Premierul Viorica Dăncilă a prezentat astăzi în cadrul Forumului de la Doha principalele proiecte şi oportunităţi de afaceri ce pot fi realizate în parteneriat public privat, porecum şi intenţia autorităţilor de la Bucureşti de a colabora cât mai strâns cu oamenii de afaceri din Qatar. De altfel, şeful Executivului român i-a încurajat pe aceştia să vină şi să investească în sectoarele cheie din ţara noastră, precum infrasctructură, agricultură, turism şi sănătate, evidenţiind totodată poziţia geostrategică a ţării noastre şi situaţia ascendentă a economiei din ultimii ani. Şi prim-vicepreşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie de la Doha s-a pronunţat pentru simularea relaţiilor investiţionale, şi şi-a expus dorinţa de creştere a schimburilor comerciale dintre cele două state. Tot astăzi, premierul Viorica Dăncilă a avut o serie de întrevederi cu preşedintele Autorităţii pentru Investiţii, precum şi cu conducerea fundaţiei Qatar. Şi în acest cadru, discuţiile au vizat stadiul relaţiei bilaterale româno-qatareze cu accent asupra elementelor sectoriale reprezentate de sănătate, educaţie şi cultură./rduinu/avladucu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 noiembrie