Ministrul britanic al transporturilor a demisionat pentru a protesta împotriva Brexitului

Jo Johnson, fratele mai mic la lui Boris Johnson, care a demisionat vineri din guvernul britanic în legătură cu Brexit-ul, a declarat că ştie că mulţi alţi miniştri şi membri ai parlamentului analizează atent oportunitatea acceptării unui acord de ieşire din UE, adăugând că demisiile acestora ar fi binevenite. Ministru al transporturilor, care a votat în favoarea rămânerii în UE la referendumul din 2016, el a demisionat pentru a protesta astfel împotriva „dezastruosului” plan al Brexit-ului elaborat de premierul Theresa May, despre care a afirmat că va conduce ţara spre cea mai gravă criză după al doilea război mondial. „Ştiu că foarte mulţi analizează atent planul care urmează a fi pus în practică, ca şi modul în care vor reacţiona, fiind evident că fiecare din ei trebuie să încerce să ia cea mai bună decizie”. „Este de datoria legiuitorilor să ia o poziţie, eu am făcut acest lucru, iar dacă şi alţii cred că ar trebui să facă la fel, atunci este foarte bine pentru ei”, a adăugat dl Johnson./opopescu/dsirbu

(REUTERS – 10 noiembrie)