Preşedintele SUA a încercat să minimalizeze disputa privind cheltuielile militare în întâlnirea cu preşedintele Franţei

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a minimalizat o dispută privind cheltuielile militare, în cadrul unei întâlniri la Paris cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, susţinute înainte de aniversarea centenarului Primului Război Mondial. Într-un mesaj postat anterior pe Twitter, Donald Trump a declarat că este „foarte ofensator” apelul preşedintelui Macron pentru crearea unei armate a Europei, care să protejeze Europa şi să reducă dependenţa de SUA. Cel puţin pentru camerele de luat vederi, întâlnirea dintre cei doi preşedinţi a fost călduroasă şi plină de zâmbete. Donald Trump şi Emmanuel Macron au fost de acord că Europa trebuie să plătească mai mult pentru propria apărare, ceea ce înseamnă uşurarea poverii financiare de pe umerii SUA./mbaciu/gpodea

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 10 noiembrie)