Liderii celor 27 de state membre ale UE au aprobat Acordul privind ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar

Liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene au aprobat, astăzi, Acordul privind ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar, precum şi declaraţia care schiţează relaţia post-Brexit cu Londra. Marea Britanie devine prima ţară care părăseşte Uniunea Europeană, la 45 de ani de la aderare. Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat că este o zi tristă, la fel ca şi cancelarul german, Angela Merkel, care a spus că acordul realizat cu Londra este o operă de artă diplomatică. Preşedintele Klaus Iohannis a dat asigurări că acordul îi protejează pe românii şi pe europenii care trăiesc şi lucrează în Marea Britanie, după cum relatează trimisul nostru la Bruxelles, Alina Stănuţă:
Reporter: Preşedintele Klaus Iohannis spunea că şefii de stat din UE au agreat proiectul de retragere a Marii Britanii din Uniune, iar documentul este foarte important deoarece conţine, printre altele, condiţiile în care vor fi trataţi românii din Regatul Unit. Le sunt garantate toate drepturile, a subliniat preşedintele Klaus Iohannis de la Bruxelles, care a mai declarat că acordul privind Brexitul este cel mai bun posibil.
Klaus Iohannis: Dacă acest acord intră în vigoare, el protejează românii şi pe ceilalţi europeni care se află în Marea Britanie. Le sunt garantate toate drepturile pe care le-au obţinut; nu numai atât, pot munci, pot studia, pot primi pensii. Noi am fost foarte preocupaţi de aceste chestiuni şi am insistat cu succes până în această fază să fie lămurite foarte bine aceste lucruri. Mai mult, noi am insistat şi am obţinut să fie clarificat în declaraţia politică referitoare la relaţia viitoare, să nu existe discriminări între membrii UE – de exemplu, să nu se introducă vize pentru românii care vor ulterior să călătorească în Marea Britanie.
Reporter: Pe de altă parte, Klaus Iohannis a declarat că divergenţele dintre Administraţia Prezidenţială şi guvernul de la Bucureşti sunt de ordin politic, dar acestea nu se manifestă atunci când vine vorba despre preşedinţia Consiliului UE. Şeful statului, Klaus Iohannis, a mai subliniat că România a făcut paşi importanţi în a prelua preşedinţia Consiliului UE, iar lucrurile merg în direcţia cea bună. Dorim să avem o preşedinţie de succes, a mai declarat şeful statului, care spunea că este mai optimist acum decât în urmă cu câteva săptămâni./cpodea/gpodea

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (25 noiembrie)