Calendarul evenimentelor, 30 noiembrie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

 

– Preşedinţie

* Ceremonii organizate cu prilejul Zilei Naţionale a României – la Palatul Cotroceni:

  • ora 12:00 – decorarea unor personalităţi civile
  • ora 13:00 – decorare şi înaintare în grad
  • ora 18:00 – recepţie oferită de preşedintele Klaus Iohannis – în Sala Unirii

 

– Ministere

* Geneva: Participarea secretarului de stat Maria Magdalena Grigore, în calitate de vicepreședinte, la reuniunea Biroului Comitetului pentru Transporturi Interioare din cadrul Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (ITC CEE-ONU) (29 – 30 nov.)

* Paris: Participarea secretarului de stat Maria Magdalena Grigore, alături de Natalie Loiseau, secretar de stat pentru Europa în MAE francez, la concertul de Gală din cadrul Sezonului România-Franța susținut de către Orchestra Română de Tineret și Fazil Say la Filarmonica din Paris

 

– Culte, Biserică

* Cu prilejul sărbătorii Sf. Ap. Andrei, cel de-al doilea hram al Catedralei Naționale, va fi săvârșită Sfânta Liturghie de către Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului și a toată Palestina, și Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de ierarhi, preoți și diaconi – ora 9:30, în Catedrala Naţională

 

– Manifestări dedicate Zilei Naționale a României și Centenarului Marii Uniri

* „Academia liberală – Contribuţia personalităţilor liberale la înfăptuirea Marii Uniri”, eveniment organizat de organizaţiile Tineretul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor şi Clubul Studenţilor Liberal Democraţi în parteneriat cu Institutul de Studii Liberale – ora 12:00, la Teatrul Excelsior, Str. Academiei nr. 28; invitat preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu

– Partide

* Târgu – Jiu: Conferinţă de presă organizată de Pro România Gorj, la care participă preşedintele Pro România, Victor Ponta – ora 10:00

 

– Casa Regală

* Oradea: Expoziţia fotodocumentară „Familia regală a României pe frontul Marelui Război (1916-1918)” – la Muzeul Oraşului Oradea (30 nov. 2018 – 28 feb. 2019)

 

– Social

* Deva: Se vor expune în aer liber, în Piața Victoriei, toate afișele campaniei „Premianții fără premii”, derulate pe parcursul ultimilor cinci ani, oferind cel mai frumos cadou României, exact ceea ce are mai de preț, oamenii săi. Vă așteptăm cu steaguri, fundițe tricolore, costume populare și, obligatoriu, zâmbetele pe chipuri, pentru a spune țării noastre „La mulți ani!”

* Galaţi: În ziua prăznuirii Sfântului Apostol Andrei, după oficierea Sfintei Liturghii la Catedrala Arhiepiscopală, va avea loc un program social‑filantropic „În căutarea celor trişti şi singuri” prin care se oferă ajutoare materiale în toate spitalele municipiului Galaţi, precum şi dăruirea unor pachete cu alimente sau hrană caldă la 20 de familii sărace din fiecare parohie

 

– Medicină, Sănătate

* Cea de-a X-a ediţie TEDxBucharest, care abordează tema „Crossing Boundaries”  şi celebrează zece ani de existenţă – ora 10:00, la Auditorium Pallady, Bd. Theodor Pallady nr. 40G (30 nov. – 1 dec.)

 

– Cultură

* Începând cu ora 18:00, la Qreator by IQOS, are loc vernisajul expoziţiei de pictură şi grafică intitulată „Perspective mitologice”, al artistei vizuale Paula Craioveanu, lucrările din expoziţie făcând parte din proiectul „Neo Mythology” (30 nov. – 2 dec.)

* Teatrul Nottara prezintă premiera spectacolului „Mitică Popescu”, de Camil Petrescu, montare semnată de Dan Tudor – ora 19:00, la Sala Horia Lovinescu. Din distribuție fac parte: Dan Tudor, Ada Navrot, Dani Popescu, Cristian Nicolaie, Raluca Tița, Daniela Minoiu, Ion Haiduc, Andreea Măcelaru Șofron, Mihai Marinescu, Mircea Teodorescu. Scenografia este semnată de Corina Grămoșteanu, muzica îi aparține lui Vlaicu Golcea, iar mișcarea scenică a fost coordonată de Florin Fieroiu

– Diverse

* Primăria Capitalei, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, organizează Târgul de Crăciun Oficial al Capitalei, între 30 noiembrie – 26 decembrie, în Piața Constituției – între orele 10:00 – 22:00

  • Aprinderea iluminatului festiv – ora 19:00

* Târgul de Crăciun București – în Piața Universității (30 nov. – 28 dec.)

* Bistriţa: Deschiderea Târgului de Crăciun şi aprinderea iluminatului festiv – ora 17:00

* Constanţa: „Christmas Market By The Sea”, primul târg de Crăciun din Constanța, organizat de „By The Sea Events”, cu sprijinul Primăriei Constanța, se desfășoară în perioada 30 noiembrie – 27 decembrie – ora 11:00, în Piața Ovidiu

 

– S-a întâmplat într-o zi de 30 noiembrie

* Acum 774 de ani (1224), într-un document semnat de regele Andrei al II-lea al Ungariei (1205-1235), apărea prima menţiune documentară a Orăştiei, care confirma înnoirea privilegiilor acordate saşilor stabiliţi în zonă, privilegii acordate de înaintaşul său, Geza al II-lea (1141-1162). Documentul recunoştea prezenţa unei populaţii autohtone româneşti

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României; Sf. Ier. Andrei Şaguna, mitropolitul Transilvaniei (Calendarul Creştin-Ortodox 2018)

 

– Sf. Apostol Andrei (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2018)

 

– Sf. Andrei, Apostol (Calendarul Romano-Catolic 2018)

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Buenos Aires, Argentina: Summit al liderilor G20 (30 nov. – 1 dec.)

 

– Praga: Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, vizitează Republica Cehă pentru a se întâlni cu omologul său ceh, Andrej Babis și președintele țării, Milos Zeman

 

– Ciudad de Mexico, Mexic: Vizita guvernatorului general al Canadei, Julie Payette (30 nov.-1 dec.)

Aniversări – Comemorări

 

– Ziua Internaţională „Oraşe pentru Viaţă – Oraşe împotriva pedepsei cu moartea”, marcată începând din 2002, la iniţiativa Coaliţiei Mondiale împotriva Pedepsei cu Moartea (World Coalition Against Death Penalty – WCADP a fost constituită în luna mai 2002, la sediul comunităţii catolice italiene Sant’Egidio); a fost aleasă această dată, deoarece la 30.XI.1786 ducatul Toscanei (azi în Italia) a abolit, în premieră, pedeapsa cu moartea. NOTĂ: La 10 octombrie este marcată „Ziua mondială şi europeană împotriva pedepsei cu moartea”