Decizie amânată a CCR

Curtea Constituţională a României a amânat pentru joi decizia în ce priveşte sesizarea preşedintelui Camerei Deputaţilor referitoare la existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public, pe de o parte şi Parlament, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, pe de altă parte, pe tema protocoalelor de colaborare cu SRI din 2009 şi 2016, au precizat surse citate de reporterul Diana Surdu. Anterior, la sfârşitul lunii noiembrie, au fost prezentate în şedinţă publică a Curţii Constituţionale punctele de vedere ale Parlamentului şi Ministerului Public. Sesizarea către CCR, înaintată la 8 octombrie, a fost semnată de vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, după ce Liviu Dragnea şi-a delegat atribuţiile acestuia în ziua respectivă./dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 decembrie