Din vremea Unirii – Mărturii de acum un veac (XXI)

de Silvia Iliescu

Unirea cea Mare s-a putut realiza cu sacrificiile celor aproape 800 000 de mobilizaţi pe front, cu efortul diplomatic al câtorva oameni politici și cu voința marilor puteri ale Antantei câștigătoare în Primul Război. Arhiva de istorie orală vă prezintă o serie de mărturii-document cu o valoare excepțională. Sunt înregistrări de patrimoniu, realizate cu mulţi ani în urmă, cu oameni care au trăit în mod direct acest moment strălucit al istoriei noastre.

 

Cardinalul Iuliu Hossu (1885-1970), doctor în teologie şi filosofie încă din 1910, se înrolase în timpul războiului preot militar la Timişoara şi apoi la Viena. Între timp, în 1917, fusese numit episcop de Gherla. El a fost cel desemnat de Marele Sfat Naţional Român să citească mulţimilor adunate în Cetatea Albei Iulii Rezoluţiunea Adunării, prin care se hotăra unirea „tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurescă” cu Regatul României. După aceea, episcopul greco-catolic Iuliu Hossu s-a îmbrăţişat cu episcopul ortodox Miron Cristea, iar în zilele care au urmat a făcut parte din delegaţia care a dus hotărârea de unire la Bucureşti, regelui Ferdinand.

Această mărturie a cardinalului Iuliu Hossu, înregistrată chiar în anul morţii sale de părintele Todericiu, are o valoare excepţională: povestind şi uitându-se la fotografia care îl înfăţişează citind Rezoluţia, el retrăieşte acest moment de vârf al istoriei noastre, în miezul căruia s-a aflat.

„Asta e fotografia Unirii, dară… Aicea sunt eu; [episcopul] Cristea o transpirat şi i-or pus pledul ăsta în spate, să nu răcească. Şi am venit ca să cetesc hotărârea [de Unire] pe care au proclamat-o. Ăştia sunt ofiţerii veniţi de pe front, din diferite arme și aicea mulţimea… Eu nu le citesc lor, citesc încoace, în jur e mulţimea [care] ascultă. Ăsta e Claudiu Lászlo, naţionalist, era [decis] a anula hotarârea pe care a citit-o Vaida [Voevod] în Parlamentul ungar; ăla era acolo [și zicea] <De ce ne citeşti ?>… El [Vaida Voevod] zice: <Şi dacă mă omori, eu o tot citesc !>, Vaida… Aia s-o făcut atunci ! […]

[La Alba Iulia] erau adunați deputaţi, toţi or fost aşa, aleşi, era vot deschis. Era ce cereau ai noştri: vot universal, secret, pe comune, ştii. Ei or pus şi Proclamaţia de la Alba Iulia, Constituanta să se facă cu vot secret, universal, pe comune şi aşa mai departe. [Aici sunt eu,] citind actul Unirii Transilvaniei, dar eu am citit, el [Vasile Goldiş] a vorbit. Eu, cu hotărârea în mână, cu inspiraţia momentului […] – un stenograf o stenografiat cuvânt cu cuvânt – unde zic: <şi soarele… razele lui cad ca binecuvântare !> Atunci scrie stenograful: <Atuncea soarele se arată…>, că era posomorâtă vremea [până atunci], acoperită cu nori şi nu ştiu ce… […]

Episcopul Miron Cristea (în centrul imaginii) ascultând, împreună cu ceilalți participanți la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, Declarația de Unire citită de episcopul Iuliu Hossu

A ţinut cuvântarea de introducere dr. [Miron] Cristea, episcop de Caransebeş şi după aceea am urmat ca să citesc eu hotărârea proclamării Unirii Transilvaniei cu Patria Mamă. Înainte de a da cetire acestei hotărâri mângâietoare şi fericitoare pentru neamul nostru, am rostit câteva cuvinte, aş spune o doxologie, sub inspiraţia momentului. Şi aşa, sunt fericit că mi se dă prilejul ca să rămână pentru posteritate, aşa cum l-am rostit atuncea, la [vârsta de] 33 de ani şi acuma să îl rostesc, la trăirea al 85-lea an al vieţii, cu glasul scăzut, dar cu neîmbătrânită dragostea de atuncea. Am început, dară, aşa:

<Fraţilor! Ceasul împlinirii vremii este acesta, când Dumnezeu Atotputernicul rosteşte, prin poporul său credincios, dreptatea Sa, însetată de veacuri. Astăzi, prin hotărârea noastră, se înfăptuieşte România Mare, una şi nedespărţită. Rostind, fericiţi, toţi românii de pe aceste plaiuri ne unim pe veci cu Ţara Mamă, România. Vă reamintiţi când vă vesteam că va învinge dreptatea?!> Paranteză a stenografului: (întrerupere de glasuri: Te cunoaştem pe Sfinţia Ta!), închisă paranteza.

<Vă arătam că vine ceasul când toţi făcătorii nedreptăţii vor plânge lacrimi de sânge în ziua bucuriei noastre. A biruit dreptatea ! Acesta e ceasul dreptăţii lui Dumnezeu şi al răsplătirii lui pentru suferinţele veacurilor purtate de un neam cu credinţă în Dumnezeu şi cu nădejdi în dreptatea lui ! Suferinţele veacurilor se îmbracă în lumină, cum revarsă în clipa aceasta soarele lumina sa, cu binecuvântare !> Paranteză, stenograful: (în acel moment, iasă soarele de sub norii ce acopereau până atuncea întreg orizontul, mulţimea irumpând într-un entuziasm înflăcărat), închisă paranteza.

Cuvintele Domnului se împlinesc şi aici, întru împlinirea dreptăţii dumnezeieşti. Mulţi au dorit să vadă ce vedeţi voi şi n-au văzut, şi să audă ce vedeţi voi şi n-au auzit ! Ochii voştri sunt fericiţi că văd şi urechile voastre fericite că aud ! Văd ziua întregirii neamului şi aud buna vestire a dreptăţii lui Dumnezeu. Ascultaţi, români fericiţi, bună vestirea Unirii noastre de veci cu Ţara-Mamă, România !>

Numai la urmă cetesc Hotărârea în sala de şedinţe. […]

Fericit, am vestit hotărârea judecăţii lui Dumnezeu, prin reprezentanţii a toată suflarea românească:

<Fericiţi, voi, care aţi pecetluit pe veci Unirea cu Ţara Mamă ! O viaţă întreagă veţi mărturisi cu mândrie: Şi eu am fost la Alba Iulia !.. Fiii fiilor voştri vor chezăşui puternic şi fericiţi rostind: Şi părinţii noştri or fost la Alba Iulia ! Voi sunteţi marea armată a sufletelor alese ale neamului vostru. De acum, o Românie Mare întemeiată pe dreptatea lui Dumnezeu şi pe credinţa poporului Său. Cuvântarea noastră de biruinţă să fie cântarea neamului pe calea lungă şi grea a veacurilor ! Dreptatea Ta, Doamne, e dreptate în veac şi cuvântul Tău, Adevărul. Dreptate şi Adevăr la temelia României Întregite. Mărire întru Cel de Sus, lui Dumnezeu şi pe pământ pace. Ziua învierii să ne lumineze poporul ! Trăiască România Mare, una şi în veci nedespărţită ! Amin!>

Atunci urmează îmbrăţişarea. În paranteză, stenograful notează: (urmează îmbrăţişarea cu Preasfinţia Sa doctor Miron Cristea, episcop de Caransebeş, în faţa mulţimilor entuziaste care aclamau şi plângeau de bucurie). Preasfinţia Sa adaugă cuvintele: <Precum ne vedeţi aicea îmbrăţişaţi frăţeşte, aşa să rămână îmbrăţişarea pe veci, toţi fraţii români !> Stenograful scrie: (delirante aclamări)…”

[Interviu realizat de preotul Todericiu, în 1970]