Din vremea Unirii – Mărturii de acum un veac (XXIV)

de Silvia Iliescu

Unirea cea Mare s-a putut realiza cu sacrificiile celor aproape 800 000 de mobilizaţi pe front, cu efortul diplomatic al câtorva oameni politici și cu voința marilor puteri ale Antantei câștigătoare în Primul Război. Arhiva de istorie orală vă prezintă o serie de mărturii-document cu o valoare excepțională. Sunt înregistrări de patrimoniu, realizate cu mulţi ani în urmă, cu oameni care au trăit în mod direct acest moment strălucit al istoriei noastre.

 

Dina Balş; arhiva familiei

Dina Balş provenea din vechea familie Berindei, cu posesiuni în Teleorman; tatăl ei era general, iar bunicul, Emil Costinescu, fusese ministru de Finanţe. În 1918 era măritată cu Alexandru, fiul arhitectului Ion Berindei, şi tocmai se întorsese din refugiul de la Iaşi.

„S-a făcut Unirea. La Unire am luat o parte foarte arzătoare…  Atuncea am cunoscut ardelenii, am cunoscut fiii lui Cicio Pop, era Vaida Voevod, era Maniu, care era mai tânăr, i-am cunoscut pe toţi atuncea. Şi ne-am împrietenit foarte mult cu fiii, copiii – care erau mari, erau ca noi, acuma – lui Cicio Pop. Şi a fost foarte frumos, fiindcă s-a făcut… A fost aşa, un fel de delir ! Au venit din toate judeţele, în costume naţionale, autentice, din judeţe, am dansat peste tot. La Teatrul Naţional au fost regele şi regina. Toate judeţele, toţi dansatorii s-au perindat, rând pe rând, mă rog, a fost foarte frumos!”

[Interviu de Octavian Silivestru, 1996]

Filosoful Dumitru D. Roșca (1895-1980), născut în Sălişte, era la sfârşitul războiului student la Institutul Teologic din Sibiu.

 

Cum comentau săliştenii când aţi ajuns acasă ? Au întrebat pe cei care au fost la Alba Iulia ?

Sigur, eu cred că în fiecare casă, cât de umilă din punct de vedere economic, a fost un reprezentant de la Marea Adunare de la Alba Iulia. A fost aşteptat cu scovergi – scovergile sunt un fel de plăcinte sălişteneşti care pe vremea aia treceau drept cea mai selectă prăjitură. Permiteau şi tolerau foarte bine vinul, ba chiar reclamau vinul !”

[Interviu de  C. Dumitrescu, Radio Cluj, 1977]

Intrarea in Bucuresti a regelui Ferdinand si a reginei Maria in decembrie 1918.

Clement Bolfă, locuitor din satul Maieru, jud. Bistriţa Năsăud; nu a fost la Alba Iulia, fiind atunci copil, dar are amintiri din sat.

 „După Unire, aici, în Maieru, s-a sărbătorit ?

Da, s-o făcut sărbătoare, s-o sărbătorit ! Noi, copiii, la şcoală, tot cântam hora asta [a Unirii]… [Am făcut] serbare, da… Ei, când au venit de la Alba Iulia, am făcut serbare şi cântam şi mare bucurie o fost pe acele vremi ! Da… mare bucurie a fost !…”

[Interviu de Silvia Iliescu, 2000]