Târgurile de animale vii sunt interzise în toată România

Târgurile de animale vii sunt interzise în toată ţara. Restricţia a fost impusă de autorităţi pentru limitarea răspândirii pestei porcine africane. Şi în judeţul Galaţi s-au descoperit, în acest an, mai multe focare şi au fost eutanasiaţi sute de porci. Acest lucru a avut ca efect scăderea numărului de porci sacrificaţi în preajma sărbătorilor de Crăciun.
În ultimele luni, în judeţul Galaţi au fost identificate 19 focare de pestă porcină, motiv pentru care autorităţile au eutanasiat preventiv 369 de porci domestici. De frica pestei porcine, care i-ar fi lăsat fără carnea de Crăciun, mulţi din cei de la ţară şi-au tăiat animalele cu luni în urmă şi au depozitat carnea în congelator. Aşa se face că acum, în pieţele gălăţene, carnea de porc este puţină, iar cumpărăturile s-au mutat în supermarketuri. Cei care însă mai au la ţară rude sau cunoscuţi de la care pot lua carne de porc crescut tradiţional în gospodărie trebuie să ştie că dacă nu respectă legea, ar putea rămâne fără cârnaţi şi caltaboşi, dacă sunt opriţi în trafic de poliţie şi se descoperă că transportă carnea fără acte doveditoare. Care sunt recomandările autorităţilor în astfel de situaţii puteţi afla în una din emisiunile informative ale zilei, relatează corespondenta Radio România Actualităţi în Galaţi, Maria Măndiţă/ovidiu/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 decembrie