În Ungaria, câteva mii de persoane au protestat astăzi din nou la Budapesta faţă de unele reglementări privind mărirea numărului orelor suplimentare de muncă şi faţă de politicile guvernului condus de Viktor Orban. O nouă manifestaţie a fost anunţată pentru 2 ianuarie 2019.
Corespondenţă din Budapesta – Reporter: Emil Groza – La Budapesta au fost organizate astăzi două manifestaţii, una iniţiată de partidul satiric „Câinele cu două cozi”, iar cealaltă de mai multe organizaţii, sindicate şi partide din opoziţie. Prin prima manifestaţie s-a dorit parodierea aşa-numitelor „marşuri ale păcii”, organizate în trecut de simpatizanţii premierului Viktor Orban, cu intenţia de a arăta că sunt mai mulţi decât opozanţii guvernului. Oamenii s-au alăturat apoi în această seară participanţilor la cea de a doua manifestaţie, care au dorit să se deplaseze, din Piaţa Kossuth din faţa parlamentului, la sediul administraţiei prezidenţiale pentru a-şi exprima nemulţumirea în legătură cu faptul că preşedintele Ungariei, Janos Ader, a promulgat aseară controversata lege care permite mărirea numărului de ore suplimentare de muncă ce pot fi prestate într-un an, de la maximum 250 la 400. O nouă manifestaţie a fost anunţată pentru data de 2 ianuarie 2019./csimion/schelaru

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (21 decembrie)