Astăzi este prima zi de Crăciun, când creştinii din bisericile occidentale de rit nou serbează naşterea lui Iisus Hristos. Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române spune că aceasta este o sărbătoare a darurilor şi a dăruirii.
Prefericitul Părinte Daniel: Aurul este oferit pruncului Iisus, pentru că El este împărat, împăratul veacurilor. I se oferă tămâie pentru că este Dumnezeu şi aproape în toate religiile tămâia se aduce ca semn de rugăciune, de cinstire şi de mulţumire lui Dumnezeu. I se aduce ca unui Dumnezeu tămâie, dar i se aduce şi smirnă. Smirna era folosită pentru a pregăti ungerea celor morţi. Aceasta înseamnă că împăratul, Fiul lui Dumnezeu cel veşnic, care se face om, va trece prin moarte, pentru a dărui oamenilor Învierea şi viaţa veşnică.
Reporter: La Vatican, în mesajul său tradiţional de Crăciun Urbi et Orbi, către Cetate şi Lume, Papa Francisc le-a vorbit credincioşilor adunaţi în Piaţa San Pietro despre fraternitatea între oameni, indiferent de naţiune şi cultură, cu idei diferite, de religii diferite, capabili să se respecte şi să-l asculte pe celălalt. În context, Suveranul Pontif a amintit în mesajul său despre problemele cu care se confruntă Israelul şi palestinienii, Siria, Yemenul, Peninsula Coreeană, Venezuela, Nicaragua, dar şi Ucraina şi care ar putea fi depăşite prin fraternitate./schelaru/csimion

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (25 decembrie)