41 de cetăţeni străini au fost reţinuţi de poliţiştii de frontieră în timp ce intenţionau să treacă ilegal graniţa româno-ungară

41 de cetăţeni străini au fost prinşi de poliţiştii de frontieră în timp ce intenţionau să treacă ilegal graniţa româno-ungară, pe jos. Oamenii au fost descoperiţi aseară, în timpul unei acţiuni de combatere a migraţiei ilegale, pe sectorul Poliţiei de Frontieră Nădlac. Potrivit unui comunicat, 22 de persoane au fost descoperite în apropierea fâşiei de protecţie a frontierei de stat, oamenii dorind să intre ilegal în Ungaria. După anunţarea autorităţilor de frontieră din ţara vecină şi în urma inspectării zonei, poliţiştii din Ungaria au mai descoperit 19 persoane. Cetăţenii prinşi de poliţiştii români erau din Irak şi Afganistan, fiind vorba despre 15 adulţi şi şapte minori, majoritatea solicitanţi de azil în România. Ei doreau să ajungă în state din vestul Europei./csimion/schelaru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 30 decembrie)