Autorităţile române dau asigurări că sunt pregătite să asigure cu succes preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene

Autorităţile române dau asigurări că sunt pregătite să asigure cu succes preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene. Acesta este mesajul transmis, ieri, atât de preşedintele Iohannis, cât şi de premierul Viorica Dăncilă, cu ocazia discuţiilor de la Bucureşti cu şeful executivului comunitar, Jean-Claude Juncker, şi cu echipa sa de comisari europeni. Viitorul buget al Uniunii Europene, un acord pe tema migraţiei şi reforma Spaţiului Schengen sunt câteva dintre dosarele importante, pe care România trebuie să le gestioneze în cursul mandatului său.
Reporter: Andrei Şerban – Preşedintele Klaus Iohannis a analizat, împreună cu şeful Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, dosarele importante care se află pe agenda europeană, iar şeful statului a declarat că România este bine pregătită pentru a exercita preşedintia Consiliului UE. Cei doi demnitari au vorbit şi despre summitul de la Sibiu, din luna mai, iar preşedintele Klaus Iohannis a subliniat că este un moment de definire a viitorului UE.
Klaus Iohannis: Privind către viitorul nostru comun, summitul informal de la Sibiu, din 9 mai, credem că va constitui un repet pentru preşedinţia noastră, dar şi pentru Uniunea Europeană, în ansamblul său, ţinând cont de rolul său important în pregătirea viitoarelor priorităţi şi abordărilor strategice pentru perioada de după alegerile europarlamentare.
Reporter: La Palatul Victoria, şeful Comisiei Europene a discutat cu premierul Viorica Dăncilă despre viitorul buget al UE pentru perioada 2021-2027 şi alte probleme care se află pe agenda de lucru a preşedinţiei române a Consiliului UE. Este vorba despre modul în care trebuie să fie consolidată piaţa internă a UE şi un punct de vedere comun european privind migraţia şi azilul.
Viorica Dăncilă: A fost reiterată necesitatea continuării eforturilor pentru identificarea unor soluţii consensuale cu privire la provocările aferente fenomenului migraţiei, prin conturarea unei politici modernizate de azil la nivelul Uniunii Europene.
Reporter: Şeful Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat că îşi ia angajamentul ca la sfârşitul mandatului său, România să facă parte din Spaţiul Schengen şi să înceteze Mecanismul de Cooperare şi Verificare. El a mai cerut preşedinţiei române a Consiliului UE să facă paşi importanţi pe calea acordului privind viitorul buget al Uniunii şi să încheie unele dosare importante privind migraţia.
Jean-Claude Juncker: Aş dori ca în timpul preşedinţiei române să adoptăm la nivel de Consiliu şi de Parlament câteva directive legate de migraţie şi de azil. Comisia a făcut şapte directive, cinci sunt finalizate şi măcar acestea să fie adoptate şi să le lăsăm deoparte pe cele două mai dificile. Iar dacă vrem să combatem mişcările secundare, trebuie ca Parlamentul şi Consiliul să adopte aceste directive.
Reporter: Tot ieri, Jean-Claude Juncker s-a întâlnit şi cu preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, şi cu vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache.
Realizator: Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, i-a spus şefului Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, că autorităţile române îşi propun să gestioneze în cele mai bune condiţii responsabilităţile care decurg din preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene. El a precizat că preşedinţia românească va fi pentru responsabilii europeni şi o ocazie de a afla mai multe despre ţara noastră, inclusiv prin participarea la summitul de la Sibiu, programată în această primăvară. La rândul său, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, a dat asigurări că ţara noastră va continua progresele înregistrate în dosare europene importante şi speră ca pe durata mandatului nostru să fie obţinut acordul politic pentru finalizarea reformei Spaţiului Schengen./denisse

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (12 ianuarie)