Oferta Ministerului Energiei pentru greviştii de la Complexul Energetic Oltenia

Minerii de la Complexul Energetic Oltenia vor primi un spor salarial de 1.000 de lei brut, dacă vor înceta imediat greva şi îşi vor relua activitatea în carierele de lignit – este oferta avansată de ministrul energiei, în discuţiile care au avut loc, astăzi, la Târgu Jiu, între ministrul de resort, administraţia complexului şi reprezentanţii angajaţilor. Minerii vor primi, de asemenea, dacă vor fi de acord să îşi reia lucrul, vouchere de vacanţă în valoare de 1.450 lei, începând cu data de 1 mai, anul acesta. Potrivit Ministerului Energiei, administraţia Complexului Energetic Oltenia nu va lua măsuri împotriva greviştilor, dacă aceştia vor recupera timpul de lucru. Amintim că pe fondul grevei declanşate săptămâna trecută de minerii de la Rovinari, preţul energiei electrice a atins un nivel istoric, astăzi, pe Bursa din România, ajungând la 507 lei pe Megawat./lbadiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 ianuarie