„Radiojurnal” – Realizator: Mihaela Mihai – Reporter: Emil Groza, Budapesta
Realizator: La Budapesta şi în alte localităţi ale Ungariei au fost organizate astazi noi acţiuni de protest faţă de recentele modificări legislative care permit mărirea semnificativă a numărului de ore suplimentare de muncă ce pot fi prestate într-un an. Participarea la demonstraţia de la Budapesta a fost mai scăzută decât la manifestaţiile anterioare. Astăzi s-au adunat aproape 2.000 de persoane, după cum transmite corespondentul RRA Emil Groza.
Reporter: Participanţii la manifestaţia din Budapesta s-au adunat întâi în patru locaţii diferite din capitala ungară, de unde s-au deplasat apoi în coloană, cauzând unele perturbări temporare ale traficului rutier pe unele artere de circulaţie din oraş şi pe două poduri, până în apropierea cetăţii Buda, unde au fost rostite discursuri critice la adresa guvernului şi au fost proiectate imagini despre protestele din alte zone ale Ungariei. Unii dintre manifestanţi au declarat că nu sunt nemulţumiţi doar din cauza legii privind orele suplimentare de muncă.
-: Ne-am săturat că nu este democraţie, corupţia este mare şi nu ştim ce putem să facem pentru că opoziţia nu îşi poate spune cuvântul în parlament în condiţiile în care ei au majoritate de două treimi şi din păcate altfel nu mai putem să ne exprimăm nemulţumirea şi ieşim pe stradă.
-: Am ieşit să protestăm împotriva diverselor măsuri ale guvernului care au fost prezentate în presă, fie că este vorba despre legea muncii, scandalurile de corupţie, fie despre situaţia morală actuală a ţării. Sper să ca se va schimba ceva şi sigur are mai multă utilitate faptul că semnalez că sunt aici decât să nu vin deloc.

Reporter: Demonstraţii şi acţiuni de încetinire a traficului rutier cu autoturisme staţionate pe câte un sens de mers pe diverse şosele au fost organizate astăzi în mai multe localităţi ale Ungariei, în urma apelurilor lansate de sindicate şi partide din opoziţie./dstanesc

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (19 ianuarie)