HETI VILÁGGAZDASÁG (Ungaria), 19 ianuarie 2019 – România a preluat preşedinţia rotativă a Consiliului UE în plin război politic intern, astfel încât următoarele şase luni vor trece probabil într-o atmosferă neclară, ceea ce este pe placul unui Bruxelles ocupat cu brexitul.

„Aveţi idee cât vor râde aceştia în avion în drum spre casă pe socoteala noastră?” – îi întreba moderatorul canalului de ştiri Realitatea TV pe politicienii invitaţi în studio în timpul transmisiei directe a desfăşurării festivităţii de deschidere din 10 ianuarie. Afirmaţia s-a dovedit a fi îndreptăţită, deoarece în timp ce premierul Viorica Dăncilă vorbea în discursul său despre  importanţa luptei împotriva corupţiei, la eveniment fuseseră invitaţi fostul premier Adrian Năstase, condamnat definitiv pentru corupţie, şi fostul europarlamentar Adrian Severin, respectiv ofiţerul de poliţie Titi Sultan, al cărui proces pentru luare de mită se află încă în curs.

În schimb preşedintele Klaus Iohannis a fost „omis” de pe listă şi Dăncilă, evitând un scandal internaţional, l-a invitat prin telefon pe preşedinte doar în ultimul moment, probabil în urma unei presiuni din afară. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, perceput ca fiind cel mai influent politician, condamnat în primă instanţă la închisoare cu executare, a dat dovadă de bun simţ anunţând că a plecat în concediu cu tânăra sa prietenă şi nu a participat la festivitate.

Se ştie probabil şi în cele mai importante state membre UE că PSD, care a câştigat clar alegerile parlamentare din 2016 – urmând scenariul de tip Orbán – nu face nimic altceva decât construieşte tactic statul iliberal şi distruge justiţia punând-o sub dominaţia partidului. Totuşi, pentru ca invitaţii sosiţi la festivitate să nu dea uitării acest lucru, în acelaşi timp în faţa Ateneului Român au demonstrat în frig şi ger mai multe sute de persoane împotriva proiectului legii de amnistiere care are un singur scop şi anume ca Dragnea şi împreună cu el mai multe zeci de politicieni să scape de pedepsele la care ar fi condamnaţi de justiţie.

Ţinând cont de data festivităţii, Washingtonul a transmis prin secretarul de stat pentru externe David Hale un mesaj cu un ton neobişnuit de dur, în care i-a sfătuit pe politicienii guvernamentali să renunţe la orice dezbatere pe marginea legii amnistiei şi s-o facă uitată. Washingtonul a mai atras atenţia şi asupra faptului că aşa-numita „taxă pe lăcomie”, care adoptă impozite suplimentare pentru sectorul bancar, industria energetică şi telecomunicaţii, ar putea duce la deteriorarea relaţiilor dintre SUA şi România.

De menţionat că în calitate de dirijor al preşedintiei rotative a UE, aplicând obişnuita metodă din relaţiile cu partenerii străini, conform căreia „vom spune ce vreţi să auziţi şi vom face cum vom vrea”, România va încerca să treacă fără a face valuri până la expirarea mandatului ei de şase luni. Oricum, are noroc că Bruxelles-ul este ocupat cu altceva: cu brexitul. Or, nimeni nu se aşteaptă ca grupul statelor membre mai mari sau Comisia Europeană să implice România în soluţionarea haosului creat de intenţia britanică de a ieşi din UE, în elaborarea noului buget al UE sau în stabilirea unei politici pentru refugiaţi.

Şi la Bruxelles se doreşte o trecere liniştită, iar singurul scop ar putea fi doar că în calitatea de preşedinte al Consiliului UE România a primit un impuls ca nu cumva să se alăture Ungariei şi Poloniei, state care se află deja pe drumul edificării statului iliberal. Potrivit unor zvonuri, deja preşedintele Consiliului Europei Donald Tusk a vorbit, provocând o uriaşă surpriză, într-o limbă română perfectă, despre importanţa păstrării valorilor civilizaţiei româneşti şi europene, despre sprijinul necondiţionat acordat României, ceea ce a hrănit orgoliul de ţară gazdă. Astfel probabil a încercat să izoleze România de cel mai important partener al acesteia, fiind ajutat de faptul că relaţiile dintre forţa determinantă a Cabinetului de la Bucureşti, PSD şi guvernul Orbán sunt reci.

Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene a apărut la Bucureşti în postura unui Moş Crăciun bun – fiind fotografiat la 5 decembrie mână în mână cu Viorica Dăncilă – după ce a făcut în discursul său promisiuni încă nerealizabile privind aderarea României la Schengen, respectiv suspendarea MCV până la sfârşitul mandatului său. Este însă adevărat că a atenţionat gazdele cu arătătorul ridicat asupra importanţei independenţei justiţiei. Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, liderul partidului de coaliţie ALDE, i-a rugat în schimb pe liderii europeni să nu dea crezare prejudecăţilor legate de instituţiile din România.

Nu este nevoie de preziceri pentru a afirma că nu există nicio şansă ca de dragul preşedinţiei UE şi al intereselor ţării PSD şi Iohannis, susţinut de partidele din opoziţie, să îngroape securea războiului. În ultima vreme numirile din ministere, apărare, justiţie respectiv războiul pentru legile iliberale adoptate au creat o prăpastie de netrecut între premier şi preşedinte. Acest lucru înseamnă de asemenea că în timp ce PSD se pregăteşte de alegerile europarlamentare din mai, iar Iohannis pentru cele prezidenţiale din toamnă, confruntarea dintre cele două părţi să paralizeze România şi să aducă economia la limita recesiunii.

(Autor: János Írházi)

Traducerea: Imola Stănescu