Premierul Viorica Dăncilă va efectua astăzi şi mâine o vizită de lucru la Bruxelles în vederea prezentării priorităţilor preşedinţiei României la Consiliul UE, în cadrul sesiunii plenare a Comitetului Economic şi Social European. Ce alte elemente importante sunt pe agenda vizitei, ne spune Amalia Bojescu:
Reporter: Premierul Viorica Dăncilă are astăzi programată o întâlnire cu secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg. În cadrul întrevederii bilaterale vor fi trecute în revistă principalele subiecte de pe agenda NATO, cu accent pe temele de interes pentru România şi pe contribuţiile ţării noastre la implementarea politicilor şi deciziilor aliate. De asemenea, premierul va prezenta în cadrul sesiunii plenare a Comitetului Economic şi Social priorităţile României la preşedinţia UE. Programul premierului român şi a delegaţiei guvernamentale mai cuprinde participarea la ceremonia oficială dedicată Zilei Internaţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, organizată de Congresul Evreiesc European sub patronajul preşedintelui Parlamentului European, Antonio Tajani, precum şi participarea la reuniunea socialiştilor europeni. Prim-ministru României, Viorica Dăncilă, va participa de asemenea, alături de înalţi oficiali europeni şi membri ai Guvernului României la vernisajul expoziţiei de fotografie şi concertul dedicat debutului preşedinţiei române la Consiliul UE./lcoman/gpodea

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (23 ianuarie)