Guvernul de la Budapesta nu va participa la dezbaterile din Parlamentul European pe tema situaţiei din Ungaria

Ministrul Cancelariei Premierului Ungariei, Gergely Gulyás, a declarat la o conferinţă de presă pe care a susţinut-o joi, la Budapesta, că Executivul ungar nu va fi reprezentat la dezbaterile din Parlamentul European pe tema situaţiei din Ungaria. Gergely Gulyás a accentuat că mandatul actualului Parlament European expiră în luna mai, iar actuala componenţă este „ceva rămas pe stoc”. Obiectivul Ungariei este ca în cadrul instituţiilor Uniunii Europene, atât în Parlamentul European, cât şi în Comisia Europeană, să existe o majoritate anti-migraţie, în locul actualei majorităţi pro-migraţie, alegerile europarlamentare fiind un element esenţial în acest sens – a afirmat Gergely Gulyás. În opinia ministrului ungar, decizia de săptămâna trecută a Parlamentului European dezvăluie intenţiile majorităţii pro-migraţie, deoarece se doreşte triplarea finanţării ONG-urilor care au sprijinit migraţia. Problema statului de drept este doar un pretext pentru sancţionarea faptului că Ungaria a anunţat prima că nu va primi imigranţi şi că va trata provocările demografice prin măsuri de sprijinire a familiei, a adăugat Gergely Gulyás./ademeny/dsirbu

MTI – 24 ianuarie