Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Friedrich-Alexander din Erlangen, Germania, au constatat că o combinaţie a unor alimente şi băuturi comune cu zinc poate ajuta în lupta împotriva uneia dintre cauzele aşa-numitului stres oxidativ. Acesta se datorează respiraţiei celulare şi produsului intermediar – superoxid, care conduce la distrugerea unor biomolecule importante. Cercetătorii au descoperit că zincul este asociat cu unul dintre componentele ceaiului negru, cafelei, ciocolatei şi vinului – o grupă hidrochinonă în polifenoli. Astfel se formează un compus care imită inamicul natural al superoxidului – enzima superoxid dismutaza, care împiedică distrugerea structurii biomoleculelor şi are, astfel, efect antioxidant. Se crede că superoxidul joacă un rol în procesul de îmbătrânire, inflamaţie, boli neurodegenerative şi cancer. Există şi alte metale cu efect antioxidant (cupru, nichel, mangan şi fier), dar în cantităţi puţin mai mari au efect opus. În acelaşi timp, zincul este mai puţin toxic, fiind posibilă încorporarea acestuia ca aditiv în alimentele care conţin hidrochinonă. Deşi vinul conţine această substanţă, prezenţa alcoolului blochează efectul combinaţiei sale cu zincul./ddaniela

(www.dnesplus.bg – 29 ianuarie)