EFIMERIDA TON SYNTAKTON: Medicii din România le cer pacienţilor să înceteze să mai ofere „plicuri”

Cu surpriză şi curiozitate au privit pacienţii de la spitalul din Slatina, din judeţul Olt din România, afişele de pe uşile şi ferestrele clădirii pe care era scris un mesaj pe care nu-l mai întâlniseră niciodată în trecut în nicio insituţie medicală. „Salariile noastre au crescut, nu mai este nevoie să ne daţi mită”, se arată în mesajul care tronează pe afişele ce au împânzit spaţiile spitalului şi care au provocat reacţii diverse atât din partea personalului, cât şi a bolnavilor şi a însoţitorilor acestora.

Pe afişe este scrisă şi valoarea salariilor pe care medicii, asistentele şi alţi angajaţi le primesc pentru ca cei care încearcă să dea şpagă angajaţilor din spitale să nu o mai facă.

„Dorim să încurajăm pacienţii şi însoţitorii acestora să renunţe la acest prost obicei şi de aceea pe lângă afişe, oferim şi un chestionar în toate clinicile spitalului în care pacienţii şi medicii/asistentele sunt invitaţi să răspundă dacă au detectat cazuri de corupţie” a declarat directorul spitalului, Cătălin Rotea.

El a mai subliniat că nu va ezita să ia măsuri disciplinare, precizând că afişele care au fost înlăturate vor fi înlocuite cu altele care vor avea exact acelaşi mesaj, pentru că au existat şi reacţii negative.

Corupţia în sistemul de îngrijire medicală este una dintre problemele cu care ţara se confruntă de zeci de ani, mituirea personalului medical din spitalele publice fiind – conform denunţurilor ajunse la autorităţile competente- cea mai spinoasă problemă care afectează domeniul sănătăţii.

EFIMERIDA TON SYNTAKTON (Grecia) – 30 ianuarie 2019

https://www.efsyn.gr/arthro/giatroi-sti-roymania-zitoyn-ap-toys-astheneis-na-stamatisoyn-ta-fakelakia

Traducerea: Carolina Ciulu