Întrevedere a ministrului Natalia Intotero cu ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, pe tema Brexitului

O informaţie de actualitate vine de la Ministerul Românilor de Pretutindeni. Recent, ministrul Natalia Intotero a avut o întrevedere cu ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Andrew Noble, pe tema Brexitului, în care s-a referit la climatul de nesiguranţă din rândul comunităţii româneşti de pe teritoriul britanic, care este îngrijorat cu privire la viitorul post-Brexit.

Ministerul monitorizează evoluţiile privind procesul de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană în vederea informării cetăţenilor români stabiliţi pe teritoriul britanic. De asemenea, s-a creat o adresă de e-mail dedicată: brexit@mprp.gov.ro., unde cetăţenii români din Regatul Unit transmit întrebări legate de viitorul lor pe teritoriul britanic. Principalele preocupări ale acestora ţin de teme precum: rezidenţa, studiile, transportul de persoane şi mărfuri./pvelisar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 2 februarie