Un meteorit a căzut vineri după-masă în vestul Cubei

Un meteorit a căzut vineri după-masă în vestul Cubei, în apropiere de oraşul Vinales. Nimeni nu a fost rănit de căderea meteoritului cu o mărime de 20-30 cm. Potrivit relatărilor, o explozie puternică s-a auzit în mai multe localităţi din provincia Pinar del Rio din vestul ţării, a declarat un membru al Institutului Naţional de Astronomie din Cuba. Mulţi cubanezi au reuşit să fotografieze şi să înregistreze meteroritul, postând fotografiile şi imaginile video pe platformele de media sociale. Meteoritul a fost văzut de meteorologii americani, care efectuau un zbor în apropiere de Florida Keys. /mbaciu/rcostea

EURONEWS – 2 februarie