În România, piaţa medicamentelor este afectată de reclame mincinoase

Radiojurnal – Realizator: Cristian Bâcâin – În România, piaţa medicamentelor este afectată, ca şi în străinătate, de reclame mincinoase. Internetul este locul în care astfel de practici înfloresc, au spus reprezentanţii pacienţilor şi ai autorităţilor, reuniţi la o conferinţă dedicată publicităţii în domeniu farma. Ei consideră că promovarea medicamentelor fără reţetă şi a suplimentelor alimentare trebuie să fie reglementată adecvat şi susţinută de informaţii complete şi validate ştiinţific. Radu Gănescu este preşedintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice.
Radu Gănescu: Din păcate, medicamentele sunt o raritate pentru pacientul din România şi, în lipsă de alte soluţii, marea majoritate a pacienţilor încearcă să-şi găsească tratamentele sau vindecările pe diverse patologii în aceste reclame neconforme cu legislaţia, neconforme cu realitatea, de multe ori înşelătoare. Şi ce este mai grav – că ele au o bază de propagandă în online care e absolut necontrolabilă de nicio autoritate din România, iar online-ul, cel puţin pe reţelele de socializare, este plin de astfel de anunţuri, de astfel reţete de terapii care vindecă de la diabet până la cancer, pe care orice profesor sau orice medic din România nu ar putea să le recomande.
Realizator: Prezent la conferinţă, preşedintele Comisiei de sănătate din Senat, Laszlo Attila, a declarat că în Parlament există discuţii privind necesitatea modificării legii publicităţii./schelaru

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (7 februarie)