Câştigătorii festivalului de la Sanremo

Celebrul festival de muzică italiană de la Sanremo şi-a desemnat aseară câştigătorii celei de-a 69-a ediţii, moment pe care corespondenta noastră Elena Postelnicu l-a surprins pentru Radiojurnal.

Reporter: Dintre cei 24 de cântăreţi care au urcat pe scena Ariston timp de cinci zile, premiul întâi al celei de-a 69 a ediţii a Festivalului naţional al muzicii Sanremo a fost obţinut de Mahmoud cu melodia „Soldi”. Al doilea premiu i-a revenit lui Niccolo Moriconi pentru „I miei particolari”, iar al treilea premiu grupului Il Volo cu piesa „Musica che resta”.

Alessandro Mahmoud, cu numele de scenă Mahmoud, s-a născut în 1992 la Milano, într-o familie mixtă, mama italiancă şi tatăl egiptean. De mic copil, urmează lecţii de canto, iar de la 19 ani studiază pianul. A ajuns la Sanremo după ce a reuşit să câştige locuri importante la X Factor şi Sanremo pentru Tineri./pvelisar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 februarie